Potrivit celor mai recente informații apărute în presă, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a hotărât să dea aviz negativ tranzacției prin intermediul căreia compania maghiară MVM (Magyar Villamos Művek) Group vizează preluarea E.ON Energie România.
CSAT a decis să nu accepte tranzacția care se învârte în jurul E.ON
Profit.ro notează că, în baza legislației în vigoare și a avizului negativ al CSAT, Guvernul României trebuie să emită, în termen de 60 de zile, o hotărâre de respingere a cererii de autorizare a tranzacției. E necesar ca aceasta să fie comunicată investitorului în cel mult 45 de zile de la momentul adoptării. Hotărârea va putea fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare.
În august, Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) a respins de asemenea vânzarea furnizorului de energie E.ON către MVM. Totuși, decizia finală trebuia să fie luată de CSAT, lucru petrecut în ședința din 24 noiembrie 2025.
Reprezentanții Ministerului Energiei au explicat că motivul din spatele hotărârii este reprezentat de o relație a grupului din Ungaria cu Rusia. Totodată, impactul asupra securității României a fost adus în discuție.
Se preconiza că afacerea va fi parafată în primul semestru din 2025
În luna mai, sursa menționată anterior a anunțat că maghiarii de la MVM au prelungit calendarul estimat de preluare a E.ON România, mutând deadline-ul în cea de-a doua jumătate a acestui an, după ce fusese anticipat faptul că mutarea va fi închisă în primul semestru din 2025.
Până la încheierea tranzacției, business-urile celor două companii au fost reclasificate drept grup pregătit pentru vânzare, totalizând active de 684 de milioane de euro, la care se adaugă un fond de comerț alocat de 12 milioane de euro, precum și pasive de 400 de milioane de euro, conform raportului anual pe 2024 al E.ON.
Cea mai mare parte aparține de E.ON Energie România, cu rulaj anual de peste 10 miliarde de lei. Prin comparație, cel al E.ON Asist Complet este de numai 228 de milioane de lei.
„Activele constau în principal în active circulante de 651 de milioane de euro, active imobilizate în valoare de 17 milioane de euro și creanțe privind impozitul amânat (16 milioane de euro). Pasivele totale constau în pasive de 386 de milioane de euro, provizioane de 10 milioane de euro și datorii privind impozitul amânat de patru milioane de euro.
Cheltuielile acumulate recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, aferente grupului pregătit pentru vânzare, se ridică la 48 de milioane de euro. La 31 decembrie 2024, nu a fost recunoscută nicio pierdere din depreciere pentru nicio reducere a valorii grupului pregătit pentru vânzare, la valoarea justă minus costurile de vânzare”, s-a arătat în raport
S-a vehiculat că prețul convenit al tranzacției s-ar ridica la 200-210 milioane de euro.














