Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a transmis printr-un comunicat de presă că a semnat 70 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele, în valoare totală de 104.825.268,77 lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 63 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de stații de autobuz inteligente și de mobilier urban inteligent, implementarea unor sisteme inteligente de management local pentru îmbunătățirea serviciilor publice, realizarea unor baze de date GIS, realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video și digitalizarea serviciilor la nivelul localităților, precum și reabilitarea moderată a unor clădiri publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.507 de contracte de finanțare, în valoare totală de 21.949.314.282,04 de lei, a precizat ministrul
Cseke Attila: Până în prezent, am semnat peste 3.500 de contracte cu finanțare din PNRR
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



