CTP, atac furibund la adresa miliardarului Ion Țiriac: „O fi fost mai performant în a turna Securitatea la KGB...”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 30-09-2024 15:22

Actualizat: 30-09-2024 15:33

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj foto Facebook

Invitat în cadrul unui podcast, miliardarul Ion Țiriac a făcut o declarație care a provocat indignarea celebrului jurnalist Cristian Tudor Popescu. Prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, el l-a atac dur pe fostul tenismen, care a spus că, din punctul său de vedere, România nu are nevoie de NATO sau baze militare.

În cursul zilei de luni, 30 septembrie 2024, Cristian Tudor Popescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj extrem de dur la adresa lui Ion Țiriac. Atacul gazetarului a survenit însă în urma unei declarații date de miliardar în cadrul podcastului „Prietenii lui Ovidiu”.

Mai exact, fostul tenismen a spus că țara noastră nu are nevoie de NATO sau de baze militare, ci de investiții masive la nivelul sportului juvenil, doar în acest fel putând crea o societate sănătoasă și puternică.

„Eu nu vreau război. Nu-mi trebuie NATO, nu-mi trebuie bază militară, nu-mi trebuie nimic. Îmi trebuie să am un popor sănătos și nu-l mai am din cauza faptului că nu investesc jos, jos, la răsaduri. Acolo nu investesc. Aș vrea să ridicăm din nou cele 500 de grădinițe sportive. Aș vrea să ridicăm din nou și sportul la sate, dacă vreți. Să-mi vină ceva. Să-mi vină ceva ca număr, ca să pot și eu să aleg”, a declarat Ion Țiriac în podcastul lui Ovidiu Ioanițoaia.

(VEZI ȘI: Zile negre pentru Klaus Iohannis după plecarea de la Cotroceni. Scenariul teribil pentru viitorul actualului șef al statului)

CTP s-a dezlănțuit la adresa lui Ion Țiriac

Declarația lui Ion Țiriac a produs însă furia lui Cristina Tudor Popescu. Prin intermediul mesajului postat pe Facebook, gazetarul l-a atac dur pe fostul tenismen, readucând în atenție faptul că acesta a fost colaborator al Securității. Mai mult, jurnalistul susține că declarația miliardarului este de-a dreptul aberantă, având în vedere pericolul pe care-l reprezintă Rusia pentru țara noastră și pentru toată Europa.

„Nu știu ce i-a răspuns Ovidiu Ioanițoaia, dar eu aș spune că dl Titi Țiriac are dreptate: când te trimit în lagăr sau te împușcă în ceafă, medicii Kremlinului recomandă să ai o bună stare de sănătate. Așa că, într-adevăr, ce nevoie avem de NATO și baze militare în România? Să tăiem bugetul Apărării și să investim în sport, cum îndeamnă dl Titi Țiriac. Se știe că rușii nu te atacă cu tancuri și rachete, eventual nucleare, ei te întreabă dacă vrei război sau nu, și, în caz că nu vrei, ei organizează o competiție polisportivă și cine câștigă, ăla e.

Securitatea l-a recrutat pe Ion Țiriac sub numele de cod Titi Ionescu în 1963 ca să „încadreze informativ sportivi și delegați străini suspecți care vin în România”. Nu s-a dovedit eficient în această activitate, potrivit constatării Organelor. Acum însă, mă bate gândul că Titi o fi fost mai performant în a turna Securitatea la KGB...”, a scris jurnalistul Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.

(NU RATA: Moștenitorul din acte al imperiului Ion Țiriac. Cine va duce mai departe afacerile miliardarului român)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri