CTP dezvăluie adevărul din spatele „rulajului morți-vii în secțiile ATI”. Ce le-a mânat pe doctorițele de la Pantelimon: „Nu altfel au procedat doctori ai celui de-al treilea Reich”

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 11-08-2024 09:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook, Pexels

O țară întreagă primește cu stupoare dezvăluirile scoase la lumină în ancheta ce vizează mai multe cadre medicale de la unul din marile spitale din București. În timp ce doctorițele de la Pantelimon își pregătesc apărarea, iar specialiști din țară vin cu explicații, rămâne întrebarea „De ce?”. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a dezvăluit adevărul din spatele „rulajului morți-vii în secțiile ATI”. Radiografia făcută de CTP arată o realitate tulburătoare, lipsită de orice gram sau mililitru de omenie.

Nu există român care să nu fi fost internat în spital sau care să nu fi avut măcar o rudă care a avut nevoie, la un moment dat în viață, de intervenție medicală. Acum, odată cu dezvăluirile teribile din spatele ușilor închise ale secției de ATI a unuia dintre cele mai mari spitale din Capitală, sentimentul de revoltă și chiar de frică devine tot mai intens în rândul populației.

Situația a fost analizată și de Cristian Tudor Popescu. Într-un mesaj publicat pe pagina sa Facebook, jurnalistul numește ororile de la Pantelimon „o lovitură psihologică cruntă pentru breasla medicală din România”.

Dacă cele două doctorițe acuzate de omor vor fi găsite vinovate, românii au nevoie să afle răspunsul întrebării „Ce le-a determinat să facă așa ceva?”.

CTP a dezvăluit că a obținut mai multe informații, aflând astfel că medicii „nu câștigă bani în plus în funcție de „rulajul” morți-vii în secțiile ATI. Nu sunt felicitate și promovate pentru că fac economii la noradrenalină”.

Te-ar putea interesa și: Dosarul Spitalul Pantelimon. Mesajul uluitor găsit de anchetatori în casa uneia dintre doctoriţe. Ce făceau medicii când veneau rudele pacienţilor în vizită

Un singur cuvânt ar putea dezvălui ce le-a mânat, de fapt, pe doctorițele de la Pantelimon acuzate de omor

Răspunsul, crede jurnalistul, ar fi un singur cuvânt: „eficientizare”.

„Au decis doamnele doctor, la un spital de stat, că bolnavii în stare gravă nu e eficient pentru societate să mai fie ținuți în viață. Prin urmare, le-au redus de zeci de ori dozele de „Nora”, ceea ce i-a omorât rapid și în număr considerabil.

N-au menționat operațiunea în fișele medicale, cifrele rămânând doar în memoria injectomatelor, unde le-au găsit procurorii – Doamnele cu Coasa erau perfect conștiente de ilegalitatea ucigașă pe care o comiteau. Dar, „eficientizau”...”, a scris CTP.

Practica, oricât de dură, cinică, criminală ar fi, nu este o premieră. A fost creată și aplicată, ani întregi, întâi în văzul lumii, apoi în secret, în timpul și până la căderea regimului nazist.

„Nu altfel au procedat doctori ai celui de-al treilea Reich. Începând din 1939, naziștii în halat alb au hotărât că pacienții cu boli cronice handicapante și cu afecțiuni psihice „nu are rost, este inutil să mai trăiască”. Acțiunea a avut inițial și un titlu oficial, „Aktion T-4”.

Mai întâi, pacienților etichetați li se reducea tratamentul, până la suprimare. Apoi, s-a decis pe față cine trebuie să moară, cei selectați fiind injectați letal sau gazați. Peste 200.000 de bolnavi au fost exterminați astfel, înainte ca, în fața creșterii valului de critici publice, Hitler să ordone oprirea programului de „eficientizare” a populației Germaniei și Austriei. Lichidarea „Ballastexistenzen” a continuat însă, în secret, până la căderea regimului nazist”, a descris CTP.

Te-ar putea interesa și: Mărturia unui străin lăsat să moară la Spitalul Pantelimon de medici: „Nu puteam să respir, mi-au închis ușa în nas”. Declarații tulburătoare, în plină anchetă

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri