Cristian Tudor Popescu: Pentru orice om de bun simț, fără să aibă nu știu ce expertiză politică, este evident că PNL probează costume de nuntă și are de mers la o înmormântare. Ba, chiar la mai multe. Ba, chiar la foarte multe! Asta este ceea ce se întâmplă acum.
Vedem liste de miniștri, unde sunt înlocuiți unii cu ceilalți. Deci, se probează diverse costume pentru posturile alea de miniștri. Și bărbătești, și de damă. În așteptarea a ce?
În mod evident, așa cum spuneam de când am discutat aici nominalizarea domnului Ciucă, spuneam atunci că primul partid cu care va avea de negociat din greu domnul Ciucă nu e PSD, nu este USR, e PNL. Ceea ce se și vede.
Interesant totuși că generalul Ciucă, cu patru stele, acceptă să participe la acest bal mascat, în care el este travestit în general. Că la bal mascat, fiecare se îmbracă cum crede de cuviință. Domnul Ciucă e travestit în general. De ce spun asta? Pentru că dacă ar fi vorba de un general autentic, un general de armată autentic, nu ar accepta, nu s-ar preta la așa ceva.
Deci a apărut pe post nu de general, ci de papagal general, acum, domnul Ciucă, lângă domnul Cîțu. E mare lucru că a reușit să recite câteva nume de miniștri, domnul Ciucă.
Nu poate să nu te ducă gândul la un alt celebru cuplu contorsionist: Dragnea – Dăncilă. Exact așa este raportul, cum era între Dragnea și Dăncilă. Dăncilă încerca să zică și ea ceva... „noi ne-am străduit și am făcut...”, și Dragnea se întorcea: „Taci, Viorico!”, și spunea el despre ce e vorba.
CTP: „Cu facerea acestui guvern este însărcinat premierul desemnat - generalul Ciucă. Și-l vedem pe domnul Cîțu lipit, acolo. Ce să caute acolo?”
Ce caută domnul Cîțu lângă domnul premier desemnat Ciucă? Ce caută? Domnul Ciucă a fost premierul desemnat de către președintele Iohannis să alcătuiască un guvern. Pentru asta, el duce negocieri cu toate partidele parlamentare, sau cu cele cu care consideră. PNL nu are o poziție specială în această situație. În primul rând ar fi trebuit să fie Kelemen Hunor alături. Dacă tot a fost domnul Cîțu, ar fi trebuit să vină și Kelemen Hunor. N-a discutat și cu UDMR-ul? Ar fi trebuit să vină și reprezentantul minorităților naționale. Cu ei n-a discutat? Sau, ar fi trebuit să vină chiar și cei de la USR și PSD. Și cu dânșii a discutat, după cum ne-a spus domnul Ciucă.
De ce să vină domnul Cîțu de la PNL? Ce caută acolo? El face guvernul?
Cu facerea acestui guvern este însărcinat premierul desemnat - generalul Ciucă. Și-l vedem pe domnul Cîțu lipit, acolo. Ce să caute acolo?
Ce să caute? Ca să ne spună în fiecare moment - nici n-a vrut să ascundă asta vreo clipă – ce ne spunea și Dragnea, ce transmitea prin toți porii: „Eu sunt șeful!”. „Eu rămân șeful! Doamna asta de lângă mine e... foarte competentă”. Asta face și domnul Cîțu, cât se poate de clar, n-a încercat să mascheze.
De aia am spus „papagal general” în ce-l privește pe domnul general Ciucă. Păi, cum să suporți? Eu, care nu sunt general - nici nu mai știu cu ce grad am terminat armata -, eu n-aș fi suportat o secundă situația asta. Ai comandat trupe în teatrul de operațiuni din Irak, în război real, și vii aici în postura asta, lângă Șocîțu?, care în mod limpede nu are de gând să plece de unde este. Adică de la Palatul Victoria, informează digi24.ro


















