sursa foto:  digi24.ro

CTP: ‘Politica românească e mereu de sumă nulă. N-are niciun farmec ca eu să câștig, dacă tu nu pierzi’

Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că ”Politicianul român, întruchipare a poporului care l-a ales, este incapabil să-și controleze setea de sine, egocentrismul, egolatria, pe care nu le poate ostoi decât șefia. Chiar dacă știe că va ajunge să șefească peste ruine și cadavre”.

”Nu știu câți oameni din țara asta ar fi mai fericiți dacă și alții ar avea ce au ei. Oameni cărora un pahar de vin bun și o pâine bună să li se pară mai puțin bune la gândul că nu orice familie din România ar putea, dacă ar vrea, să aibă pe masă aceeași pâine și același vin.

În schimb, sunt destui, mult prea destui, cei pentru care viața are gust doar dacă pot fi deasupra altora, cei pentru care avuția n-ar valora prea mult, dacă nu ar fi înconjurată de privirile umil-pizmașe ale săracilor. Care n-ar simți deplin satisfacția de a fi vii și sănătoși, dacă n-ar exista bolnavi și morți.

Adrian Păunescu punea lângă el, la mesele sardanapalice cu care era întâmpinat prin județe, un trepăduș. Omul mânca puțin și încet, era slab până la străveziu din pricina ulcerului care îl chinuia. Păunescu îl privea și înfuleca titanic, amărâtul era stârnitorul lui de apetit. Când trepădușul a lipsit o dată de la sfânta masă, fiind dus la spital cu Salvarea, Bardul de la Bârca s-a trezit încercuit de niște convivi care băgau entuziast la jgheab mai ceva decât el. A rotit de câteva ori lingura prin ciorba de burtă, a făcut câteva cocoloașe de pâine, s-a ridicat de la masă și a plecat, fără ca bunii meseni, consternați, să priceapă vreodată de ce.

„Viețașii” ăștia sunt morți după funcții, titluri, bani, după puterea care să-i facă pe cei din jur să se teamă de ei și să le ridice osanale, să le deschidă ușa limuzinei negre și să se repeadă să le ia paltonul. Întrucât posturi de rege România nu mai are, ajung și ei ce pot, miniștri, senatori, judecători, prim-miniștri, președinți de partid și de stat. Dacă nu ajung, se mulțumesc să-și calce în picioare subalternii într-o companie, sau, dacă nici atât, sunt stăpâni de sclavi în familia lor.

Orice, cât de puțin, numai să fie șef. Altfel, nu mai are niciun chef. Nici măcar să tragă un chef.

La noi, a fi înseamnă a șefí. Ca să ce? Ca „România să fie bine și tot românul să prospere”? Nu, să le fie rău la toți, numai eu să fiu la putere!

Aceasta cred că este cauza principală a eșecului tuturor coalițiilor care au încercat vreodată să conducă România. De când există partide și există vot, au guvernat câte unul, pe rând, liberalii alternând cu conservatorii, țărăniștii cu liberalii. Când n-a mai fost vot, am avut un singur partid-stat, fie fascist, fie comunist. De mai bine de 30 de ani, de când se votează din nou, nicio coaliție de guvernare n-a reușit să se mențină, și nu pentru că ar fi fost spartă de opoziție, dar din pricina convulsiilor interne, până la încurcătură de mațe. Nimeni n-a crezut vreodată în vorbe cum ar fi co-laborare, a munci împreună sau măcar co-abitare, a trăi împreună. Ce să mai vorbim de a izbândi împreună…

Politica românească e mereu de sumă nulă. N-are niciun farmec ca eu să câștig, dacă tu nu pierzi. Politicianul român, întruchipare a poporului care l-a ales, este incapabil să-și controleze setea de sine, egocentrismul, egolatria, pe care nu le poate ostoi decât șefia. Chiar dacă știe că va ajunge să șefească peste ruine și cadavre.

Asta în vreme ce, în mințile băștinașilor carpato-danubieni din secolul XXI, sălășluiește nesmintită ideea numerologilor antici că erectul 1 e mult mai bun decât jilava, instabila, maligna cifră 2”, a conchis Cristian Tudor Popescu, informează republica.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare