Cristian Tudor Popescu susţine că a analizat bine oferta electorală şi s-a decis cu cine va vota la alegerile prezidenţiale din mai 2025. Gazetarul a dezvăluit că a avut de ales între Nicușor Dan și Crin Antonescu şi că, în cele din urmă, a luat decizia finală.
CTP este de părere că trebuie să-şi orienteze votul către cel care are mai multe șanse de a-l învinge pe "candidatul românoșilor" MîRGA.
CTP ar pune ştampila pe Crin Antonescu
Jurnalistul a expus motivele pentru care votul său s-ar îndrepta mai mult către Crin Antonescu.
"Antonescu, așa cum e, cu calități și defecte, este suprapus cu sine, nu are rest. În Nicușor Dan însă, simt că există un ceva întunecos și rece, pe care se străduiește tot timpul să-l țină ascuns.
Ca să nu mai vorbim de faptul că până să se lupte cu derbedeul anti UE, anti România și anti Republica Moldova, căreia vrea să-i taie toate ajutoarele, primarul Capitalei trebuie să facă față încăierării cu Lasconi și o parte din USR. Votez Crin Antonescu", a afirmat CTP, care s-a referit şi la scenariul în care SUA nu ar recunoaște alegerile din România:
„Delegația Congresului american nu vine în România în mod excepțional, e o vizită, cum se spune pe americănește, «on a regular basis». Cu siguranță nu e vorba doar de oameni ai lui Trump, la care face apel Șoșoacă să nu recunoască alegerile, de vreme ce 4 sunt democrați și 4 republicani....
Ca să fie recunoscute sau nu, niște alegeri trebuie mai întâi să se desfășoare! Cum ar fi ca ACUM Casa Albă să le declare invalide?! O asemenea decizie se ia pe baza unui raport pe care-l fac observatorii americani la sfârșitul procesului de votare. Sigur, delegații SUA pot face un schimb de experiență folositor cu autoritățile române pentru ca atât campania electorală cât și alegerile să fie libere și corecte.
În privința vizelor și tarifelor, echipa de la Washington poate cel mult să exploreze ce anume ar avea de oferit la troc România ca să-l intereseze pe marele bișnițar de la Casa Albă".
Cine sunt cei 11 candidaţi la alegerile preidenţiale:
GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianța pentru Unirea Românilor
GEORGE-CRIN-LAURENȚIU ANTONESCU – Alianța Electorală România Înainte
ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvați România
CRISTIAN-VASILE TERHEȘ – Partidul Național Conservator Român
MARCELA-LAVINIA ȘANDRU – Partidul Umanist Social Liberal
VICTOR-VIOREL PONTA – candidat independent
SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acțiunii Naționale
JOHN-ION BANU-MUSCEL – candidat independent
PETRU-DANIEL FUNERIU – candidat independent
NICUȘOR-DANIEL DAN – candidat independent


















