Cristian Tudor Popescu îl critică pe președintele Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook, din cauză că fostul edil al Capitalei n-a avut curaj, în campania electorală, să spună că majorarea TVA-ului nu depinde de el.
L-a descris, totuși, pe Nicușor Dan drept „un om rațional și responsabil”, referindu-se la negocierile intense care au loc cu partidele în aceste zile.
Îl sfătuieşte să-l numească premier pe Ilie Bolojan
CTP a descris situaţia aproape fără ieşire în care se află şefului statului.
„Dovada că președintele Dan e un om rațional și responsabil. Dl Nicușor Dan a declarat în campania electorală, ba chiar a scris și semnat, că în timpul mandatului său de președinte TVA nu va crește. Nu a fost o greșeală, a fost o mișcare politicianist-populistă calculată. Scopul: să câștige voturi. Dl Dan știa foarte bine că nu e rațional și responsabil să se angajeze în acest fel.
Putea să spună că dorința sa e să nu se mărească TVA, dar că, ajungând președinte, va avea negocieri complicate cu 4 partide și că, în ultimă instanță, decizia va aparține premierului desemnat, care va trebui să pună în practică măsurile fiscale. Dar asta nu aducea voturi...
Acum, dl președinte Dan s-a pus singur în fața unei alternative oricum pierzătoare pentru România: ori renunță să se mai opună creșterii TVA și atunci președintele apare ca mincinos în ochii publicului, ori ține cu dinții de TVA și îl sacrifică pe Ilie Bolojan ca premier.
Absurdul situației e trist: nu mai contează cine e prim-ministru, nu mai contează, de fapt, că TVA e 19% sau 21%, pachetul fiscal, măsurile de scădere a deficitului, oricare ar fi ele - acum, în ceasul al 12-lea, problema e, cum zic englezii, să nu-și înghită pălăria dl președinte Dan, după ce a semnat un cec electoral fără acoperire...
Eu, unul, m-aș bucura dacă dl președinte ar prezenta scuze pentru că nu poate să-și țină promisiunea din campanie și l-ar numi, în sfârșit, prim-ministru pe dl Ilie Bolojan. Asta mi-ar întări convingerea că, înainte de orice, dl Nicușor Dan e un om rațional. Și responsabil”, a postat CTP pe Facebook.
Nicușor Dan, consultări cu partidele
Nicușor Dan i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni pe reprezentanții partidelor parlamentare, pentru consultări privind nominalizarea viitorului premier și a măsurilor fiscale pe care viitorul Guvern le va lua.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după discuțiile cu președintele, că formațiunea minorității maghiare va obține în viitorul guvern ministerele Dezvoltării și Culturii.
“Programul de guvernare este gata, sunt mici nuanțe care trebuie discutate după ce va fi nominalizat un premier. Fără să ști cine va fi premierul nu se poate avansa mai departe. Am lucrat pentru economia românească, nu pentru Bruxelles”, a spus el, precizând că planul fiscal nu este încă finalizat, urmând ca discuțiile să continue.



















