Averea fostului președinte al României, Traian Băsescu, s-a mărit considerabil după plecarea acestuia din fotoliul de la Cotroceni. Dezvăluirea a fost făcută de către Alessandra Stoicescu, în emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Potrivit jurnalistei menționate, Băsescu are o avere mai mare cu peste 200.000 de euro în conturi, respectiv în ceasuri și în bijuterii.
„Bineînţeles, Băsescu nu are nici cheltuieli prea mari, din moment ce statul îi asigură casă, indemnizaţie, maşină şi salarii pentru aghiotanţi. Şi nici nu prea pare ca explicaţia să fie vreun ajutor venit de la fiica notar, pentru că, în timp ce era încă preşedinte, Traian Băsescu i-a dat Ioanei împrumut în jur de 125.000 de euro”, a spus Stoicescu.
Vezi și ULUITOR! Averea IMENSĂ a Alinei Gorghiu
Fostul șef de stat a fost obligat să facă publică declarație de avere, în urma candidaturii sale la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Vezi și Cât de BOGAT e de fapt Liviu Dragnea!
FABULOS! Cât de bogat este deputatul Sebastian Ghiță ACUM!


















