Privit din exterior, jobul ce ține de videochat este ofertant și lansează cea mai mare provocare în viața unei femei. Se referă la a pune în balanță ce spune lumea, ce concluzii ar putea să tragă cei care nu cunosc domeniul în detaliu și șansa sa de a trăi mai bine, în răsfăț financiar. Cum în ultimii ani astfel de afaceri au înflorit pur și simplu, avem cu toții un interes alimentat de preferințele constante ale tinerelor de a alege un astfel de job.
Ce presupune și de ce este atât de ofertant descoperim prin analiza făcută din perspectiva studioului și a modelelor. O ofertă de job de acest gen, lansată de studioul Be You, este punctul nostru de plecare.
Ce presupune mai întâi de toate un job în acest domeniu
Jobul de acest gen nu se diferențiază cu mult față de orice alt domeniu. Implică ture, implică cele 8 ore clasice de muncă. În fapt, totul are loc prin intermediul conexiunii internet, de la distanță. Un model activează pe un profil adult sau non adult, conversând în mare parte cu cei interesați de atenția unui public feminin.
Avantajul este și de partea confidențialității. Asta pentru că profilul, de orice fel ar fi el, nu poate fi accesat în țară. Publicul este unul de peste hotare, ceea ce face ca nivelul conversațional al limbii engleze cel puțin să fie o cerință la angajare.
Ce oferă studiourile
Pentru că există o bătălie a celui care este mai presus decât alții, pentru că partea de competiție este acerbă în domeniu, ne întrebăm ce anume face ca oferta de angajare a unora să iasă în evidență. Spre exemplu când vine vorba de Beyou Studio lucrurile sunt în măsură să uimească.
Nu numai oferta în sine este atractivă - sumele ce pot fi câștigate sunt foarte mari - însă și când vine vorba de echipa în sine se demonstrează mai mult decât colegialitate. Activitățile recreative sunt cele care se completează cu beneficiile jobului. O modalitate de a oferi modelelor și altfel de experiențe, o manieră de a scoate totul din banal se dovedește a fi și un mic secret al reușitei de a câștia popularitate.
Alte aspecte se adaugă și ele la oferta de job. Desigur că în fruntea clasamentului stă partea financiară, alături de bonusuri diverse. Ba chiar sunt și cele de motivare, oferite de la bun început, ca și bun venit în echipă. Altele se oferă în funcție de performanță sau dacă o angajată recomandă la rândul ei studioul.
Mai mult decât atât, studioul se ocupă de tot ce ține de formarea profesională a fetelor, devenite modele. Vor primi ore de training, atât pentru a deprinde trucuri în conversații, cât și pentru a învăța mai bine limba străină. Așadar, ce merită menționat este că studioul nu impune ca un model de videochat să aibă experiență, să fie deja trecut de partea introductivă.
Cât despre partea legală, aici lucrurile sunt la fel ca și la alte joburi. Întreaga activitate se desfășoară în termenii legii, cu aspectele prevăzute de aceasta, inclusiv asigurare medicală, concedii etc.
Acum să ne imaginăm că jobul care pare să fie foarte atractiv, mai ales din punct de vedere financiar, are și o locație de vis. De regulă studiourile se aseamănă cu locații luxuriante unde feminismul este la putere. Le putem asocia lejer din punct de vedere al condițiilor cu hotelurile de 5 stele. Un lux absolut, o încântare de design, condiții excelente – așa se poate rezuma descrierea unui studio.
Desigur că nu toate sunt la fel și nu toate se întrec în a oferi condiții de top. De aceea, unele fete ajung, din păcate, să rămână cu un gust amar după o astfel de colaborare. La fel cum se întâmplă și cu mii de alți angajatori neserioși. O parte din vină o au și fetele, pentru că nu se documentează corect despre locație și pentru că se avântă doar spre partea materială.
Ne convine sau nu, jobul din domeniul de videochat este o mină de aur. O astfel de afacere a devenit foarte populară și se pare că are continuitate din acest punct de vedere. Cu implicație de ambele părți, de a fi un angajator serios și un model dedicat, lucrurile merg bine acolo unde există termeni bine stabiliți de la bun început.
Din culisele unui studio de videochat
Autor: Redactia bugetul.ro
Publicat: 20-02-2018 16:26
Trending

10:26Entertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

08:10Actual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

circa 1 oră în urmăPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

08:52Actual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

12:36Actual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

11:34Actual
ANAF-ul, ciopârțit din temelii. Servicii desființate, iar un angajat s-ar putea deplasa în locațiile rămase fără unitate

13:00Actual
Viaductul-minune al României a ajuns o ruină. Pericolul major la care sunt expuși zilnic șoferii ce tranzitează acest drum

10:30Actual
Frații Pavăl cumpără Carrefour România. Suma uriașă pe care proprietarii Dedeman o vor plăti pentru a prelua magazinele din țara noastră ale retailerului francez

11:00Actual
Prințul vinului din România are 32 de ani. Deține o afacere prosperă în domeniul viticulturii

15:31Entertainment
Marele secret al Andreei Esca a fost devoalat. Dan Negru știe ce se ascunde în spatele succesului vedetei Pro TV
Articole Similare

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie



