Cum a ajuns Amazon să-l aleagă pe următorul James Bond. Miliardarul Jeff Bezos se joacă de-a regizorul cu seria agentului 007

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 23-02-2025 11:27

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Jeff Bezos şi-a extins afacerile şi în lumea filmului. Acționarul majoritar de la Amazon a cumpărat drepturile pentru franciza "James Bond - agentul 007". Astfel, miliardarul american îl va alege pe următorul actor care îl va interpreta pe celebrul spion britanic.

Bezos nu vrea, totuși, să ia decizia de unul singur. Şi-a întrebat cei 6,8 milioane de urmăritori ai săi de pe X cine ar fi cel mai potrivit pentru acest rol.

Citiţi şi: Care este cel mai avantajos streaming. Variantele gratuite legale prin care poți evita un abonament lunar de 250 lei

Cine va fi noul James Bond?

De actorul care îl va înlocui pe Daniel Craig poate depinde succesul următoarelor filme. BBC a făcut un top cu actorii favoriți pentru a interpreta rolul spionului britanic.

Henry Cavill este de departe favoritul internauților, potrivit Antena 3. Fostul Superman, care a spus că „ar adora să-l joace pe Bond” a fost considerat a doua alegere, după Daniel Craig, în 2006.

Amazon însă ar putea gândi diferit, iar, la 41 de ani, Cavill ar putea fi considerat, culmea, bătrân, mai ales dacă urmează să interpreteze rolul pentru mai mulți ani.

Ar putea Amazon să facă o mișcare îndrăzneață, să iasă din tipare, și să vină cu primul Bond american? Dacă da, Austin Butler e favorit, mai susţin aceleași surse.

Citiţi şi: Netflix deschide drumul scumpirilor. O altă platformă anunță clienții din România că a crescut prețul abonamentului

Ilie Bolojan, întâlnire cu cu șefii Amazon

Ilie Bolojan a avut o întâlnire importantă cu nimeni alții decât șefii Amazon. Colosul american și-a trimis reprezentanții din România să discute cu cel care era atunci în fruntea Senatului. Partenerii de peste Ocean i-au cerut flexibilizarea Codului Muncii.

O altă temă abordată de cei de la Amazon a fost nevoia de predictibilitate legislativă, în special în ceea ce priveşte modificările fiscale.

S-a cerut un calendar clar de implementare a schimbărilor legislative, evitarea deciziilor luate pe termen scurt fără consultarea mediului de afaceri şi crearea unui climat stabil, favorabil investiţiilor.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri