Mulţi dintre români încă nu ştiu unde trebuie să voteze la alegerile parlamentare 2024. Este important de ştiut că fiecare cetăţean are arondata o secţie de votare în funcţie de adresă de domiciliu sau de reşedinţă.
Pentru prima oară în ţara noastră, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică au dezvoltat un program prin care romanii pot urmări rezultatele scrutinului în timp real. Practic, după ora 21:00, pe măsură ce procesele verbale şi materialele necesare votării sunt trimise birourilor electorale judeţene, verificate şi urcate în sistem, rezultatul este afişat pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente. Astfel, cetăţenii pot urmări centralizarea voturilor, după închiderea secţiilor de votare pe următoarele site-uri: prezenta.roaep.ro şi voting.roaep.ro.
De asemenea, cei de la STS au anunţat că peste 46.000 de persoane se vor ocupa de mersul lucrurilor în secţiile de votare.
Unde votează românii la alegerile parlamentare 2024?
Alegerile parlamentare 2024 sunt extrem de importante, motiv pentru care cetăţenii sunt rugaţi să meargă la vot de zile întregi pentru a decide membrii Camerei Deputaților şi cei ai Senatului din cele 43 de circumscripții plurinominale, fiind vorba despre cele 41 de judeţe, de Bucureşti, dar şi de Diaspora.
Conform Legii nr. 208/2015, o circumscripție trebuie să aibă un deputat pentru fiecare 73.000 de locuitori și un senator pentru fiecare 168.000 de locuitori. Este important de precizat că acestea nu pot avea mai puţin de patru deputaţi şi doi senatori. Capitala ocupă primul loc la acest capitol: 29 de deputaţi şi 13 senatori, în timp ce judeţul Prahova se află pe locul al doilea: 12 deputaţi şi 5 senatori. Următoarele două poziţii sunt ocupate de Iaşi şi Constanţa, cu un număr egal: 11 deputaţi şi 5 senatori.
Pentru a putea fi alese, partidele trebuie să aibă peste 5% din votul naţional sau cel puţin 20% din voturile din patru circumscripții. Cât despre alianţele electorale cu două partide, acestea trebuie să treacă de 8%, în timp ce o grupare de trei este nevoită să aibă 9% din voturi.
Românii pot vota doar la secţiile unde sunt arondaţi în funcţie de adresa de domiciliu sau de reşedinţa:
în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați.
în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin) dacă nu au altă reședință sau dacă nu au depus cerere pentru viză de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței (dacă nu e înregistrată reședința nu se poate vota pentru lista din județul respectiv), pe liste permanente.
în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare, dar doar în cadrul aceluiași județ, care este o circumscripție.
Este extrem de important de ştiut că în București nu se poate vota în alt sector.
Cum se poate vota cu viză de flotant?
În cazul românilor cu viză de reşedinţa/flotant, aceştia pot vota la alegerile parlamentare astfel:
pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria (printr-o solicitate depusă personal sau prin poștă) respectivă cu 45 de zile înainte de data alegerilor (17 septembrie), pentru înscrierea în Registrul Electoral. Înregistrarea este valabilă doar pentru scrutinul respectiv.
pe listele suplimentare: alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință. Dacă alegătorul are viză de flotant, dar nu s-a înscris în Registrul Electoral, poate vota fie la adresa de domiciliu pe liste permanente, fie unde are reședința, pe liste suplimentare (nu în ambele).
Pentru a afla la ce secţie de votare sunt arondaţi, alegătorii pot introduce datele personale pe site-ul dedicat https://www.registrulelectoral.ro/.


















