Cum arată apartamentul de 3,5 milioane de euro din București. Luxul la care cei mai mulți români nici nu pot visa - VIDEO

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 28-06-2024 11:37

Actualizat: 27-08-2024 14:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Este o bijuterie arhitecturală situață într-una dintre cele mai frumoase, dar și scumpe, zone din Capitală. În doar câteva secunde, un videoclip a dezvăluit detaliile unui stil de viață la care cei mai mulți români nici nu ar îndrăzni să viseze. Vezi, mai jos, cum arată un apartament de 3,5 milioane de euro în București. Imaginile au stârnit numeroase reacții în mediul online.

Platformele de social media au devenit locul în care unii agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă colecțiile impresionante de locuințe din portofolii. Un astfel de exemplu s-a viralizat rapid. În mai puțin de 24 de ore de la publicare, videoclipul are peste 120 de mii de vizualizări, sute de comentarii și mii de redistribuiri.

Un stil de viață la care românii nici nu visează


Pe piața imobiliară de la noi din țară se fac tranzacții cu sume impresionante, ce pot concura fără probleme cu cele din orașe mari ale lumii. Cel mai recent exemplu este un videoclip ce face furori în mediul online.

În imagini este prezentat un scurt tur al unui apartament ce face parte dintr-un proiect de lux
, ridicat chiar în inima orașului, într-un cartier select. Situat la o distanță mică de Parcul Kiseleff, blocul atrage imediat privirea trecătorilor, impresionând prin eleganță, rafinament și atenția la detalii.

Cu toate că nimeni nu ar fi crezut că prețul unui astfel de apartament ar fi asemămător celor cerute în cartierele „normale” ale orașului, valoarea locuinței i-a uimit pe internauți. Viitorul proprietar se pare că va trebui să plătească 3,5 milioane de euro pentru a se muta acolo, susține cel care a făcut postarea.


Te-ar putea interesa și: Casă în Thassos sau apartament vechi, nerenovat, în țară? Orașul din România în care prețurile au depășit orice așteptare, ce îți cumperi cu 160.000 de euro – FOTO

Ce primești când plătești 3,5 milioane de euro pentru un apartament în București


Potrivit descrierii din clipul video, are o suprafață de 247 de metri pătrați, din care 65 de metri pătrați sunt reprezentați de o terasă ce înconjoară apartamentul. Locuința are patru camere, tot atâtea băi, iar în preț sunt incluse și două locuri de parcare.
„Apartamentul este poziționat în centrul Bucureștiului, lângă Parcul Kiseleff. Are o suprafață de 247 de metri pătrați, din care 182 de metri pătrați suprafaț utilă și o terasă de 65 de metri pătrați ce înconjoară apartamentul.

Deține două locuri de parcare, are patru camere, patru grupuri sanitare și este dotat și utilat la cele mai înalte standarde”, se precizează în scurta descriere făcută apartamentului de lux în postarea ce a devenit virală în mediul online.

În nici 24 de ore de la publicare, videoclipul are peste 120 de mii de vizualizări, mii de redistribuiri și salvări, precum și sute de mesaje. În secțiunea de comentarii, mulți internauți s-au întrecut în glume pe seama prețului uriaș.
„Si fara sa cumpar parcul Kiseleff cat costa?”, „In Malaga ( Spania ) cumperi 8 case cu prețul ăsta”, „Bună ziua,faceți și scimb cu logan plus diferența?”, „Cand platesti 3.5 milioane euro nu trebuie sa ai vecini” - sunt doar câteva dintre comentariile oamenilor.

Te-ar putea interesa și: Prețurile imobilelor din Capitală au luat-o razna. Cât a ajuns să coste un apartament cu două camere

[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202406/apartament-bucuresti.mp4"][/video]
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri