Pentru românii de rând, ultimii ani ai regimului comunist au fost un chin, viața devenise parcă o luptă pentru supraviețuire. În timp ce unii se băteau pentru mâncare, alții au găsit un mod de a face averi. Cum? Speculând unul dintre marile lipsuri ale populației.
Populația primea mâncare cu porția, securiștii deveneau milionari
Unii au trăit acele vremuri tulburi, extrem de dificile, alții, născuți după Revoluția din 1989, au aflat ce însemna, de fapt, viața în România comunistă de la părinți și bunici.
Mâncare primită pe cartelă, la porție, stat la cozi uriașe ore întregi, în frig, ploaie, ninsoare, curent electric furnizat doar câteva ore pe zi, la fel căldura în locuințe și programele la televizor. Asta a fost, ani întregi, viața românilor, pe scurt. Dar doar a unor români.
O afacere secretă a fost scoasă la lumină recent de Liviu Tofan, cel care a condus redacția de știri România Liberă. Într-un interviu pentru Adevărul, acesta a explicat pas cu pas cum au devenit securiștii milionarii României.
Este vorba despre una dintre cele mai mari afaceri derulate în anii comunismului și care s-a bucurat de girul securiștilor. Speculându-se unul dintre marile lipsuri ale populației, s-au câștigat sume impresionante, de ordinul milioanelor de dolari.
În condițiile în care, în cele câteva ore de program TV, erau difuzate doar emisiuni în care se aduceau laude statului și conducătorilor, românii de rând nu aveau acces la filme sau orice altă producție occidentală. Așa a luat naștere „industria” copierii ilegale a filmelor pe casete video ce a adus sume impresionante în buzunarele unor angajați din cadrul Securității.
Te-ar putea interesa și: Unul dintre securiștii acuzați că l-au ucis pe inginerul Ursu râde în timp ce Marian Ceaușescu îl numește criminal
„Mulți oameni și-au vândut mașina”
Tofan, care a expus afacerea clandestină în paginile cărții „A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității“, publicată în acest an, a descris chiar și laboratorul în care erau sute de aparate video cu care se făceau copiile. Un exemplar ajungea să se vândă la prețuri ce depășeau jumătate din salariile multora.
„Imaginați-vă o mansardă plină cu stelaje în care se găsesc vreo 150 de aparate video interconectate și funcționând non-stop. Zamfir (zis Dorel), patronul, așa îi spunea, laborator. Acest «detaliu» era inima fabricii sale clandestine de casete video. Știind că un videorecorder costa în jur de 70.000 de lei, facem o mică socoteală și vedem că doar laboratorul lui Zamfir valora peste 10 milioane de lei – ca să fie clar la ce scară se petreceau acele lucruri“, explică autorul, potrivit Adevărul.
În aceeași perioadă se organizau și vizionări de filme, o altă afacere privată ce a născut ca satelit al apariției copiilor video. Prețul de participare era, de multe, ori, mai mare decât cel cerut pentru biletele la cinematografele din țară.
„Mulți oameni și-au vândut mașina, știm asta, sau apartamentul ca să-și cumpere un aparat video și un televizor color, pentru că puteai să faci o afacere privată. Făceai vizionări pe bani, iar nu puțini făceau asta. În acele vremuri, să mergi să vezi la cineva filme pe video era mai scump decât la cinematograf. Prețurile erau mari, te costa de la 20 la 100 de lei de persoană ca să vezi filme“, adaugă el.
Te-ar putea interesa și: Germina Nagâț (CNSAS), despre procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu: ‘Sper că vom avea o condamnare. Securiștii anilor ’70-’80 sunt bine-mersi! Unii au și pensii din sistemul post-revoluționar’
