Cum ne putem ajuta copiii să pornească în viață cu o bază financiară solidă? Gestionarea finanțelor familiei la venirea unui nou membru

Autor: Redactia bugetul.ro

Publicat: 29-12-2022 13:30

Actualizat: 29-12-2022 13:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Venirea unui nou membru în familie trebuie să fie întotdeauna un motiv de fericire pentru toată lumea, dar și un motiv de reevaluare a priorităților. Un copil este o bucurie imensă, dar presupune și foarte multă responsabilitate. Deși poate părea că avem timp suficient să îi punem la punct o bază financiară solidă până la vârsta de 18 ani, acest gând este doar o iluzie. Timpul trece foarte repede, iar un copil care nu are, măcar parțial, grija banilor va alege o carieră în funcție de dorințele și pasiunile lui. 


 


 


  • Economisește din timp pentru studiile superioare


 

 

Este adevărat, nu toți copiii aleg să meargă la facultate pentru a termina studii de licență și master. Chiar și așa, americanii organziează un „college fund” pentru fiecare copil al familiei încă din primele luni de viață. Dacă cel mic nu dorește să continue studiile, poate folosi banii pentru a porni o afacere sau pentru a merge la cursuri de perfecționare într-un domeniu ales de el. 

 

Specialiștii internaționali în credite de la Finbino ne sfătuiesc să urmăm obiceiurile vecinilor noștri de peste ocean și să încercăm, puțin câte puțin, să organizăm un astfel de „cont de facultate” pentru copiii noștri. Din nefericire, aceste informații au apărut de curând în presă și cultura din țara noastră, iar generațiile care încep acum studiile nu beneficiază de un astfel de fond. În multe cazuri părinții sau chiar studenții trebuie să apeleze la un împrumut pentru a avea un start sănătos în primul an de studii. 

 

Dacă te regăsești în acest scenariu, analizează cu atenție piața furnizorilor de împrumuturi și nu lua mai mulți bani decât cei necesari pentru acoperirea strictului necesar. Utilizează site-uri de comparat credite precum Finbino.ro și încearcă să plătești ratele la timp pentru a evita penalizările. 

 

 

  • Regula 50/30/20 se poate aplica și bugetului familiei 


 

 

Nu există specialist în finanțe personale care să nu cunoască și să nu recomandă cea mai simplă strategie de budgeting: regula 50/30/20. Aceasta funcționează de zeci de ani pentru persoane care fac budgeting individual, dar poate fi aplicată cu succes și în cazul familiilor. 

 

Cum funcționează? Numerele reprezintă procente din veniturile periodice ale familiei, iar ordinea se referă la prioritizarea banilor.

  • 50% - bani repartizați pentru cheltuielile obligatorii, cum ar fi chiria/ratele, transportul și alimentele. 

  • 30% - bani repartizați pentru bugetu de vacanță, entertainment și achiziționarea altor lucruri ne-esențiale. 

  • 20% - bani repartizați pentru economii, împărțiți între fondul de urgență, fondul de facultate și contul de economii al familiei. 


 

 

  • Profită de programele oferite de Statul Român


 

 

În ultimii ani chiar au apărut mai multe programe oferite de Stat pentru susținerea persoanelor fizice sau a companiilor. Un astfel de program este și Junior Centenar, o alternativă grozavă a fondului privat pentru facultate. Astfel, orice copil care se naște în țara noastră primește automat un cont pe numele său la Trezoreria Statului. Părinții pot alimenta acest cont cu minim 1200 RON pe an, iar statul adaugă 600 RON și 3% dobândă banilor acumulați. Astfel, un părinte care depune 150 RON lunar pentru copilul lui îi va oferi acestuia o sumă de 65.000 RON peste 18 ani. 

 

Cel mai mare avantaj? Singurul beneficiar al banilor va fi copilul, în momentul în care împlinește 18 ani. El poate folosi banii pentru studii, pentru investiții sau pentru pornirea unei afaceri. Mai mult, banii retrași nu sunt impozitați, deci cel mic se poate bucura de întreaga sumă după împlinirea majoratului. 

 

Responsabilitatea creșterii unui copil este, poate, cea mai mare presiune pe care o poate simți un părinte. Pe lângă grija creșterii unui copil sănătos, presiunea banilor își pune amprenta pe părinți în fiecare zi. Singurul remediu pentru o viață mai liniștită este un plan bine pus la punct. Chiar dacă nu pare, cei 18 ani până la împlinirea vârstei majoratului trec rapid, iar copiii care au la dispoziție câțiva bănuți puși de-o parte pornesc în viață cu un avantaj pe care generațiile dinaintea lor nu l-au avut. Cu puțină organizare putem oferi copiilor noștri un cadou de neprețuit: liniște financiară pentru ca ei să își poată alege cariera pe care și-o doresc, nu cea pe care se simt obligați să o urmeze. 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri