Ministerul Afacerilor Interne a organizat miercuri, 18 ianuarie 2023, o dezbatere publică referitoare la Ordonanța Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate.
Obiectivul investiției este atingerea numărului de 8.500.000 cetățeni pentru care se eliberează cartea de identitate electronică. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în vederea stimulării adoptării voluntare a cărții de identitate electronice cu semnătură digitală calificată, pentru Investiția 8 - Carte de identitate electronică și semnătura digitală au fost alocate 200 mil. euro.
Cartea electronică de identitate va putea fi folosită atât în interacțiunile cu autoritățile sau instituțiile din țara noastră, cât și cu cele din străinătate. Adică, aceste documente vor putea fi folosite, precum actele de identitate simple din prezent, și pentru a călători în spațiul comunitar.
Implementarea, o dată cu noile acte de identitate, a semnăturii digitale calificate aduce numeroase avantaje atât pentru utilizatori, pentru cetăţeni, cât şi pentru administraţia publică dar şi pentru mediul de afaceri.
Din punctul de vedere al mediului de business, ar fi util ca românii să se poata folosi de acest certificat emis de MAI şi în relaţia cu privaţii – pe termen mediu şi lung ar insemna 8 milioane de eID-s, adică 8 milioane de semnături electronice puse la dispoziţia cetăţenilor, societăţii şi economiei digitale, cu avantaje clare atât pentru administraţia publică, întrucât pe masură ce acestea vor putea fi folosite oriunde, oamenii vor fi din ce în ce mai tentaţi să evite deplasările şi statul la cozi în faţa unor ghişee), dar şi pentru economie (aparitia unor produse şi servicii noi, aplicaţii etc.)
Valabilitatea noilor documente
Un avantaj al noilor cărți electronice de identitate va fi și faptul că acestea vor conține, cel puțin teoretic, și semnătura digitală a posesorului, ceea ce ar duce la simplificarea birocrației în relația cu instituțiile statului.
Pe de altă parte, conform aceluiași proiect de hotărâre, valabilitatea cărților de identitate se va modifica. Mai exact, de la data îndeplinirii condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se va elibera:
- valabilitate de doi ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între zero și doi ani;
identitate la Cluj Napoca. Acest proiect a fost extins în 2 august 2022 la nivelul întregului judeţ. Pe baza experienţelor, în a doua parte a acestui an vom iniţia extinderii emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional. Vom începe la nivelul municipiului Bucureşti şi, progresiv, vrem să emitem la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, şi ulterior în toate locaţiile de la nivel naţional. Vrem ca până la 31 decembrie 2023 să putem emite cartea electronică de identitate la nivelul tuturor serviciilor comunitare", a explicat Cătălin Giulescu, chestor de poliţie.
Cum vor funcţiona noile cărţi de identitate
"Am analizat proiectul de ordonanţă, şi vă rugăm să ne ajutaţi cu clarificări la câteva chestiuni. Din perspectiva autentificării cu CI-ul electronic în sistemele publice şi private, aspect foarte important din perspectiva noastră, vream să clarificăm cum se va face această autentificare. În cipul respectiv va fi implementată tehnologia NFC sau vor exista cititoare?", a întrebat Georgiana Mărculescu, reprezentantul Confederaţiei Patronale Concordia.
"Este necesară o evoluţie tehnică. Prototipul de la Cluj are o limitare în ceea ce priveşte accesarea. Suportul de stocare pe care îl folosim este de generaţie de 11-12 ani. Probabil că la finalul săptămânii viitoare, vom publica rezultatul unei proceduri de achiziţie de cipuri, deci vom avea o nouă generaţie de cipuri. După ce va fi semnat acordul cadru, vom începe crearea noului prototip. Noul cip trebuie să aibă interfaţă duală şi va fi mai versatil decât prototipul de la Cluj. Cetăţenii îşi doresc să utilizeze prototipul şi au probleme generate de faptul că acest document are seria formată din 7 cifre, şi nu toţi furnizorii şi-au adaptat sistemele ca să recunoască aceste serii.
Cartea electronică de identitate va permite autentificarea informatică. Funcţiile, modurile de utilizare, le vom dezbate public, în funcţie de cum semnăm acordul cadrul, probabil în mai-iunie. Vom discuta timp de cel puţin două luni cu toate mediile interesate şi vom dezbate cum se va interacţionează cu acestea", a declarat chestorul, precizează dcbusiness.ro
Cum vor funcționa noile cărți de identitate! Ce avantaje vor avea cetățenii
Trending

27 aprActual
Ai aruncat facturi vechi la gunoi? Greșeala banală te poate lăsa fără bani în conturi

13:30Economie
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro și dolarul american - Rata de schimb

27 aprEconomie
Certuri la Hidroelectrica: Selecția șefilor celei mai profitabile companii publice din România a ajuns în instanță. Riscăm să pierdem 6 milioane de euro din PNRR

12:50Economie
Scandal major la ANAF: Aproximativ 200 de mașini sechestrate au dispărut din evidențe. Verificări interne la nivelul instituției

11:15Economie
Românii fug de riscul valutar. Depozitele în euro cresc de două ori mai repede decât cele în lei, deși dobânzile sunt de trei ori mai mici

11:18Economie
Proces istoric în asigurări: Lichidatorul Euroins România, obligat să plătească 13 milioane euro după o decizie definitivă în Bulgaria

14:11Economie
Explozie pe piața mașinilor electrice în România: înmatricările au crescut cu 152% în martie 2026

11:53Actual
Metrorex scumpește tot de la 1 mai. Lista completă cu noile prețuri. UPDATE: decizia a fost amânată

08:00Social
Noua Casă 2026. 500 de milioane de lei pentru românii care vor locuințe

27 aprEconomie
Creditarea privată în România a urcat la 7,1% în martie 2026. Românii s-au împrumutat mai mult în lei, companiile preferă valuta
Articole Similare

16:36Actual
[P]Tot ce trebuie să știi ca șofer de Diesel

11:53Actual
Metrorex scumpește tot de la 1 mai. Lista completă cu noile prețuri. UPDATE: decizia a fost amânată

27 aprActual
Ai aruncat facturi vechi la gunoi? Greșeala banală te poate lăsa fără bani în conturi

26 aprActual
Drona rusească ajunsă în România nu poate fi negată de ambasadorul rus. Oana Țoiu condamnă ferm evenimentul

25 aprActual

