Curs euro de 6 lei, scenariul în care ar putea ajunge rapid România, în aceste condiții. Ar fi un real dezastru pentru cei cu chirii și rate

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-05-2025 08:46

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Imediat după turul 1 al alegerilor prezidențiale, cursul de schimb s-a destabilizat și am ajuns, în premieră, să dăm peste 5 lei pentru un euro. Inițial, BNR a suplimentat cu 2 miliarde ca să stabilizeze, dar după două zile a încetat să mai facă eforturi uriașe pentru o realitate care nu poate fi evitată. Afectați sunt aproape toți cetățenii deoarece mărfurile din țara noastră, inclusiv alimentele, vin din import. Acum, apare un scenariu și mai negru la orizont: 6 lei pentru o monedă!

Christian Năsulea, profesor de economie mondială la Academia de Științe Economice din București, a explicat cum am putea ajunge în această situație extrem de gravă.

euro (1)

Încă de zilele trecute era să ajungem în acest pericol, după ce JP Morgan, cea mai mare bancă de investiții din lume, a înaintat deja această propunere zilele trecute. Au pus pe seama victoriei lui George Simion din turul 1 propunerea.

„Există și scenarii mai sumbre decât scenariul care a fost folosit de JP Morgan în analiza lor. Există scenarii care, în situația în care se dizolvă Parlamentul, în lunile care urmează (...) lucrul acesta va destabiliza major economia românească.

Și atunci ne putem aștepta ca într-un anumit orizont de timp, estimarea aceasta de 20%, adică 6 lei pentru un euro, să fie o estimare prea mică pentru cât de mare va fi impactul asupra monedei naționale a unei instabilități pe termen lung”, a spus profesorul universitar, conform Știrile PRO TV.

CITEȘTE ȘI: Colosul mondial descinde în România și ar putea pune monopol pe un serviciu extrem de popular în țara noastră. Cine este Wolt și când începe treaba în țara noastră

Noi alegeri parlamentare, destabilizarea cursului euro și a economiei: „Un impact negativ major”

Marea problemă, spune expertul, ar fi dacă am mai avea o serie de alegeri parlamentare. A fost luat în calcul acest scenariu de analiștii politici, în condiția în care George Simion ar câștiga turul 2. Din cauza încă unui scrutin repetat, am putea ajunge să dăm și peste 6 lei. În plus, am putea intra într-o criză economică mult mai gravă decât cele care au precedat-o.

„Din punctul acesta de vedere, estimările pe care le-am văzut eu despre unde am putea să mergem într-un scenariu de destabilizare pe termen mai lung ( ...), asta ar însemna ca undeva în 2026 să vedem un curs leu-euro care să fie semnificativ mai mare de 6 lei. Nu vreau să dau o cifră pentru că sunt niște calcule care sunt făcute pe niște probabilități relativ mici, însă sunt calcule care se cer într-o astfel de perioadă.

Dacă vorbim de dizolvarea Parlamentului, de criză politică de lungă durată, - cred că este clar pentru toată lumea, fără să fie nevoie să facem calcule – că asta înseamnă și un impact negativ major asupra economiei românești, lucru care va duce nu doar la probleme semnificative în plata pensiilor și salariilor din sistemul public, va duce probabil la concedieri în masă, la o restrângere a activității economice în sectorul privat, care va reseta, într-adevăr, și economia României”, a transmis Christian Năsulea, pentru sursa citată anterior.

CITEȘTE ȘI: ANAF nu se oprește niciodată. Obligativitate clară pentru milioane de românii care se înscriu în această categorie și care pot acumula datorii majore

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri