„Tranzacţia este supusă unor condiţii pentru finalizare, precum autorizarea necesară pentru investiţiile străine directe şi aprobarea privind controlul concentrărilor economice”, a explicat directorul general de la Digi Communications N.V., Serghei Bulgac, potrivit unui comunicat de presă.
Contractul de vânzare vizează 4,25 milioane de locuinţe
Potrivit unui comunicat, operatorul cu sediul la Bucureşti a încheiat un contract de vânzare a unei reţele de fibră optică de acces la domiliciu(„FTTH”) care acoperă aproximativ 4,25 milioane de locuinţe cu un consorţiu format din mai mulţi investitori, precum Maquarie Capital, abrdn, şi Arjun Infrastructure Partners, din 12 provincii spaniole.
Prețul tranzației, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori, este de 750 mil. euro
“Societatea informează piaţa că în data de 4 aprilie 2024, Digi Spania a încheiat un contract cu Sota Investments Spain OpCo, S.L.U., o societate controlată de un consorţiu format din Macquarie Capital, abrdn şi Arjun Infrastructure Partners, investitori internaţionali specializaţi în infrastructură, pentru vânzarea unei reţele FTTH în 12 provincii din Spania din următoarele regiuni: Madrid, Segovia, Avila, Castilla-La Mancha, Comunidad Valenciana şi Murcia („Reţeaua”), pentru un preţ de până la 750.000.000 EUR”, se arată în raportul publicat vineri.
Citește și: Digi RCS RDS l-a dat afară pe loc pe Paul Nicolau, de la Taverna Racilor. Pescobar a fost concediat după ce s-au descoperit neregulile
Acţiunile Digi au fost suspendate
În contextul acestui anunț, acţiunile Digi au fost suspendate de la 12:15 şi până la 12:35. Serviciile au revenit la tranzacţionare la 53 de lei pe unitate, plus 3,5% faţă de închiderea precedentă. Capitalizarea companiei este de 5,3 mld. lei.
“În prezent Reţeaua acoperă aproximativ 4.250.000 de locuinţe, cu obiectivul de a creşte până la un total de 6.000.000 locuinţe. Dezvoltarea ulterioară a Reţelei va fi realizată gradual, pe o durată estimată de trei (3) ani. Tranzacţia este supusă unor condiţii pentru finalizare, precum autorizarea necesară pentru investiţiile străine directe şi aprobarea privind controlul concentrărilor economice”.
DIGI va investi în Spania
Planul DIGI este ca, din sumele rezultate din vânzarea acțiunilor să investească în Spania, care este a doua mare piaţă a sa după România. , în special pentru a prelua spectru în valoare de 120 milioane de euro de la MasMovil.
În luna decembrie 2023, DIGI a anunțat că a semnat un contract de transfer de spectru cu MasMovil în schimbul unui preţ de 120 de milioane de euro. Mai mult, DIGI a încheiat un contract de opţiune cu Orange Espagne, a cărei valoare este de 20 de milioane de euro. Acest contract va permite DIGI Spania să încheie un contract, în viitor, de servicii de roaming naţional.


















