Cutremur în Codul Rutier: Depășirea pe linie continuă, permisă în anumite situații!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 16-04-2023 14:17

Actualizat: 16-04-2023 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un grup de parlamentari social-democrați au depus, la Senat, un proiect de lege care vine în completarea Art. 45 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Proiectul de lege prevede ca depășirea pe line continuă să fie permisă în anumite situații.


Mai exact, potrivit propunerii depuse la Senat pentru dezbatare, marcajul continuu, simplu sau dublu, ar putea fi permis pentru depășirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h.


În plus, o condiție obligatorie pentru a fi călcată linia continuă este aceea ca vizibilitatea asupra drumului să fie asigurată pe o distanţă mai mare de 20 de metri, iar lăţimea drumului să fie de cel puţin 7 metri.

Ce spune propunerea legislativă depusă la Senat, ce ar putea provoca un „cutremur” în Codul Rutier:


„Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m”.


Atenție! Pentru a fi aprobat proiectul de lege, acesta trebuie să fie aprobat de Parlament, apoi să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și să fie publicat în Monitorul Oficial.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri