Cutremur în Poliția Română! Adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița a fost trimis în judecată. Ce acuzații grave i se aduc

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 19-12-2024 15:19

Actualizat: 19-12-2024 15:24

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti al instituţiei a dispus trimiterea în judecată a adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, Ionuţ-Denis Pîrvu. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și favorizarea unei persoane care se sustrăgea unui mandat european de arestare.

Poliția Română are parte de un nou scandal de proporții. În cursul zilei de joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunțat că Serviciul Teritorial Ploieşti al instituţiei a dispus trimiterea în judecată a lui Ionuț-Denis Pîrvu, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa. Aflat sub control judiciar, acesta este acuzat de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de menţinere a măsurii preventive de controlul judiciar.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2023 - august 2023, Ionuţ-Denis Pîrvu, în calitate de adjunct al şefului IPJ Dâmboviţa, nu ar fi oferit autorităţilor competente numărul de telefon al unei persoane, în ciuda faptului că ar fi știut că aceasta se sustrăgea executării unui mandat european de arestare. Mai mult, ofițerul de poliție comunica şi coresponda prin diverse aplicații cu această persoană, îngreunând astfel activităţile de urmărire şi localizare a inculpatului dat în urmărire.

(VEZI ȘI: Fără arest pentru Alfred Bulai, chiar dacă au apărut noi mărturii ale victimelor sale. Fostul profesor SNAPA este acuzat că a abuzat inclusiv eleve de liceu, înainte de Revoluție)

Un nou caz de corupție în Poliția Română

Totodată, anchetatorii susțin că ofiţerul de poliţie Denis Pîrvu i-ar fi dat indicaţii inculpatului N.I. să nu vorbească la telefon cu o anumită persoană, deoarece exista posibilitatea ca telefoanele mobile ale aceleia să fie interceptate. Astfel, poliția ar fi reușit să localizeze și apoi să-l aresteze pe inculpatul N.I., în vederea extrădării.

Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, ofițerul Denis Pârvu ar fi menţionat în mod eronat faptul că inculpatul N.I. l-ar fi contactat pe el. În plus, în cadrul corespondenţei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Pârvu ar fi susţinut că, după verificările efectuate, inculpatul N.I. care era dat în urmărire internaţională, nu a fost găsit. Procurorii arată că, în realitate, comisarul-şef deţinea informaţii despre această persoană şi coresponda cu ea.

„În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul Pîrvu Ionuţ-Denis, în calitatea menţionată mai sus, deşi avea cunoştinţă despre faptul că o persoană, inculpată într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare nu a oferit autorităţilor competente numărul de telefon al acestuia, deşi coresponda cu persoana respectivă, îngreunând activităţile de urmărire şi localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofiţerul de poliţie Pîrvu Denis i-ar fi dat indicaţii persoanei urmărite să nu vorbească cu o persoană întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acestuia să fie interceptate, astfel încât acesta să fie localizat şi arestat în vederea extrădării”, arată DNA, într-un comunicat de presă

(NU RATA: Cazul Mario Iorgulescu s-a încheiat! Magistrații au decis: opt ani de închisoare pentru fiul preşedintelui LPF)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri