Cutremur în sistemul de sănătate! Medicii anunță că vor lupta prin toate mijloacele!

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 23-12-2019 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Potrivit medicului Florin Chirculescu, Guvernul a luat o hotărâre unilaterală, fără să ţină cont de Legea 153/2017, care îl obligă să stabilească regulamentul de sporuri împreună cu federaţiile sindicale reprezentative.


Medicii se opun intenţiei Guvernului de a reduce sporurile pentru condiţii periculoase şi vătămătoare pentru salariaţii din sistemul sanitar. Dacă Executivul îşi asumă răspunderea pe proiectul de lege prin care se limitează aceste sporuri, medicii sunt decişi să iniţieze proteste, mergând până la grevă, anunţă la RFI, dr. Florin Chirculescu, liderul sindicatului „Dr. Ioan Cantacuzino “ din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, sindicat afiliat Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.


"Întrebarea noastră legitimă este: după ce principii se conduce actualul Guvern? Ţin ele cont de dialog, moralitate, legalitate? Guvernul a încălcat regulile elementare de comportament politic, dovedind dispreţ faţă de angajaţi şi faţă de principiile pe care, altminteri, acelaşi Guvern le clamează cu emfază. Îi informăm pe decidenţi că, în ce ne priveşte, vom respecta aceste principii, ceea ce nu înseamnă, însă, că vom întoarce şi celălalt obraz – din contră, vom lupta prin toate mijloacele legale contra unei hotărâri injuste", spune medicul.


„Pierdem între 1800 şi 2500 de lei pe lună, asta înseamnă. La noi în spital, ne–am uitat pe fluturaş şi aceştia sunt banii pe care îi vom pierde  lunar”, adaugă dr. Florin Chirculescu, cu menţiunea că sindicatul „Dr. Ioan Cantacuzino” are resurse financiare pentru a-şi plăti membrii pe perioada întreruperii lucrului, arata
news.ro.


 
Vezi și:

S-a aflat marele secret al fostului ministru de interne, Carmen Dan


Guvernul schimbă regulile! Cum se vor acorda sporurile angajaților


Atenție, șoferi! Ce se va întâmpla cu amenzile rutiere


 

 

 

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri