Cutremurul produs de Banca Transilvania pe piața financiară a devenit oficial. Cea mai mare bancă românească a făcut anunțul despre preluarea BRD Medio

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 16-05-2025 05:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

BT Pensii, parte a grupului financiar Banca Transilvania, va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, în urma primirii aprobării din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluarea administrării fondului de pensii facultative de la BRD Pensii.

Banca Transilvania, BT Investments, BRD-Groupe Societe Generale şi Societe Generale Assurances au anunţat, în anul 2024, acordul pentru achiziţia companiei BRD Pensii de către Banca Transilvania şi BT Investments. Compania administrează fonduri de pensii Pilonul 3 şi Pilonul 2, adică FPF BRD Medio şi FPAP BRD Pensii.

BT Pensii va administra fonduri cu peste 150.000 de participanţi

Pensia Mea Plus va contribui la consolidarea BT Pensii pe piaţa pensiilor facultative, care va administra de acum înainte două fonduri de pensii Pilonul 3, Pensia Mea şi Pensia Mea Plus, cu peste 150.000 de participanţi.

pensii pilonul

„Vom administra în cel mai profesionist mod banii de pensie ai celor aproape 37.000 de participanţi la Pensia Mea Plus, aşa cum o facem şi pentru cei peste 115.000 participanţi la Pensia Mea. Acesta este angajamentul BT Pensii faţă de români, faţă de viitorul lor financiar, în calitate de unic administrator cu capital majoritar românesc”, afirmă Corina Cojocaru, director general, BT Pensii.

Comunicatul de presă al Băncii Transilvania mai arată că a doua etapă este achiziţia companiei BRD Pensii şi a fondului de pensii obligatorii, FPAP BRD. Pentru achiziţia companiei BRD Pensii, care administrează cel de-al doilea fond, FPAP BRD (înscris în Pilonul 2), este nevoie, în egală măsură, de aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Cele mai recente date furnizate de ASF arată că BRD Medio are active de 261 mil. lei şi 37.000 de participanţi. Fondul P2 al BRD Pensii are active de 7,2 mld. lei pentru 600.000 de participanţi.

CITEȘTE ȘI: Schimbare la fondul de pensii din România! Sunt vizați toți cei care au bani la pilonul 2 și 3, ce se întâmplă cu asigurarea bătrâneții lor

BRD Pensii Private este cel mai mic fond de pensii private obligatorii,

Încă din decembrie 2022, BRD Pensii și-a anunțat intenția de a părăsi România, informând în acest sens inclusiv o parte a angajaților, scria Economica.net, citând mai multe surse.

BRD Pensii Private este cel mai mic fond de pensii private obligatorii, după mărime, deținând o cotă de piață de numai 6,92%. Numărul de cotizanți se ridică la circa 562.000 de persoane, la finalul lui 2023.

Compania are și cea mai mică rată de rentabilitate anualizată, de numai 5,16%, în septembrie 2022, față de toți ceilalți actori de pe piață cu rate de rentabilitate de peste 5,5%, liderul pieței având o rată de rentabilitate de 6,31%.

În prezent, Banca Transilvania nu deține un administrator de fond de pensii private obligatorii pilon II. Banca deține doar BT Pensii, companie care administrează un fond de pensii facultative Pilon 3.

CITEȘTE ȘI: Cutremur la Banca Transilvania. Anunțul oficial făcut de board-ul celei mai mari bănci românești despre noul director general al BT Broker de asigurare

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri