'Dacă Europa dă dovadă de slăbiciune, va fi umilită' - După ce rubla și-a revenit la nivelul de dinaintea invaziei comandate de Putin, Polonia solicită sancțiuni reale împotriva Rusiei!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-04-2022 21:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Polonia solicită ca Uniunea Europeană să-i impună „sancțiuni reale” Rusiei lui Vladimir Putin.


Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, face presiuni pentru o înăsprire a sancţiunilor UE care vizează Rusia, apreciind că măsurile adoptate până acum nu sunt nici pe departe suficiente, transmite sâmbătă dpa, citată de
Agerpres.

Morawiecki s-a întâlnit sâmbătă cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Varşovia, la un centru de primire a refugiaţilor de război din Ucraina.


Politicianul conservator a remarcat că rata de schimb a rublei a revenit la nivelul de dinaintea invaziei ruse din Ucraina, semn că Moscova reuşeşte să evite sancţiunile.


„Aceasta înseamnă că toate măsurile economice - microeconomice, macroeconomice, financiare, bugetare şi monetare - nu au funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit-o unii politicieni”, a apreciat Morawiecki, care a atras atenţia că oficiali din unele ţări ale UE vorbesc ca şi cum relaţiile cu Rusia ar putea reveni la situaţia de dinainte de război.

Morawiecki a insistat că „nu va exista o întoarcere la normalitate” atâta vreme cât suveranitatea Ucrainei este ameninţată şi a făcut apel la „sancţiuni reale” impuse Rusiei.

În opinia lui Morawiecki, preşedintele rus Vladimir Putin „a dat foc întregii Ucraine, iar Europa încă se mai întreabă dacă este suficient (să stingă focul doar cu) un extinctor”. Însă „dacă Europa dă dovadă de slăbiciune, va fi umilită şi va rămâne fără apărare”, a avertizat şeful executivului de la Varşovia, citat de EFE.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri