Politicile comerciale ale administrației Trump au produs un adevărat cutremur în industria auto mondială, care oricum se confrunta cu mari probleme. Totuși, cei de la Renault au reușit să scape fără prea mari pierderi până acum. În plus, conducerea gigantului francez are planuri mari pentru viitor, Dacia jucând un rol extrem de important în acest scenariu.
În ciuda faptului că majoritatea producătorilor auto au fost serios afectați de taxele vamale impuse de administrația Trump, Renault a reușit până acum să evite această furtună. Principalul motiv al acestei situații este faptul că gigantul francez are vânzări aproape inexistente în SUA.
„Am avut atâtea necazuri ca director general al Renault în ultimii patru ani, dar cel puțin, în acest caz, nu trebuie să fiu primul îngrijorat”, a declarat Luca de Meo, CEO-ul Renault.
În ciuda situației actuale, analiștii și persoanele din interiorul companiei franceze susțin că o încetinire mai amplă a pieței, cauzată de haosul tarifelor lui Trump, ar putea afecta planurile lui Luca de Meo de a extinde în continuare cota vehiculele Renault electrice și hibride.
„În timpul furtunii, ne descurcăm destul de bine, dar vom vedea cum arată barca după aceea. Furtuna este dură”, a declarat o sursă din cadrul Renault.
Tarifele lui Trump au perturbat puternic lanțurile de aprovizionare, afectând mulți jucători mari precum Toyota, Volkswagen, General Motors și Hyundai.
Rolul decisiv pe care-l va juca Dacia în planurile celor de la Renault
După finalizarea restructurării, Luca de Meo vrea să crească ponderea vehiculelor electrice în vânzările Renault, de la aproximativ 12% la 20%.
„Ambiția mea este să mă asigur că Renault poate juca în finala Ligii Campionilor, deoarece cred că avem capacitatea și resursele necesare”, a declarat CEO-ul Renault.
Se pare că cheia creșterii viitoare va fi îmbunătățirea vânzărilor din gama sa de vehicule electrice. Rezultatele excelente înregistrate de Renault au fost determinate de vânzările și marjele puternice ale mărcii Dacia, care beneficiază de costuri reduse și modele cu motoare pe combustie.
Vânzările de vehicule electrice au scăzut însă cu aproximativ 20%, reprezentând doar 9% din totalul grupului francez, deoarece modelele mai vechi au fost retrase înainte de lansarea noilor modele, precum R5.
În cadrul unei vizite recente la uzina Renault din Douai, nordul Franței, care acum se concentrează exclusiv pe modele electrice, Luca de Meo a subliniat că aceasta este „inima bătăliei” pentru viitorul companiei. De remarcat că această fabrică va produce modele ale noului R5 E-Tech. De asemenea, Renault vrea să dezvolte în fabrica de la Douai un nou model electric Dacia și o versiune mai accesibilă a modelului R5.



















