Președintele formațiunii REPER, Dacian Cioloș, a transmis într-o postare pe pagina sa de facebook că raportul Comisiei Europene privind respectarea statului de drept în România este extrem de îngrijorător și că desființarea SIIJ a fost mai mult de formă, iar DNA nu are resursele necesare pentru a acționa eficient.
"Extrem de îngrijorător raportul Comisiei Europene privind respectarea statului de drept în România.
Este sesizată o degradare vizibilă a libertății presei și, mai ales, o creștere a presiunii asupra ziariștilor prin amenințări, violență fizică și hărțuire.
De asemenea, dacă adăugăm plățile netransparente ale partidelor către instituții media, un CNA fără dinți și numiri politice în poziții de management în mass-media publică, ajungem să înțelegem cum se pot „albi” personaje care au plagiat și cum cetățenii au din ce în ce mai puține surse credibile de informare.
Semnalele de alarmă se văd și în justiție, unde e clar că desființarea SIIJ a fost mai mult de formă, iar DNA nu are resursele necesare pentru a acționa eficient.
E un raport consistent, care trebuie să aibă imediat urmări în modificări de comportament și de legislație, altfel România începe să semene în câteva puncte cu un regim iliberal", a transmis Cioloș pe facebook
Dacian Cioloș, despre respectarea statului de drept: Raportul Comisiei Europene este extrem de îngrijorător
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

circa 1 oră în urmăHoroscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

19 marActual