Premierul Dacian Cioloș a anunțat că săptămâna viitoare va efectua o vizită cu profil economic în trei landuri germane, precizând că președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu cancelarul german, Angela Merkel, în perioada următoare.
"Săptămâna viitoare voi fi din nou în Germania, de data asta în trei landuri, pentru întâlniri cu profil economic. Mă voi întâlni cu companii germane care au investit deja în România, dar și care urmează să investească. În landul Bavaria, în Baden-Wurttemberg și în Nord Westfalia. Deci, relația noastră cu Germania continuă în mod dinamic, nu doar la nivel politic, ci și economic", a precizat premierul, pentru Radio România Actualități, potrivit Agerpres.
Cioloș a adăugat că în perioada următoare președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, informația fiind dată în contextul în care România, alături de alte state est-europene, dorește să reprezinte o parte mai importantă a procesului de pregătire decizională.
"Asta vrem să facem acum și cu Polonia și cu alți parteneri, să pregătim idei, nu doar să participăm la aceste dezbateri, să pregătim și să punem pe masă idei, teme de compromis pe principalele subiecte care se discută cu ocazia negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din UE. Cu siguranță vor fi puse în discuție și viitorul bugetului european, viitorul principalelor politici comunitare europene și vrem să venim împreună cu idei și cu propuneri. România va fi și ea parte a acestui proces de consultări, inclusiv cu Germania. Domnul președinte Iohannis este în contact cu doamna Merkel și vor avea o întâlnire în perioada următoare. Președintele Hollande vine în România înainte de summit-ul european de la Bratislava. Vom avea din nou o discuție și cu Franța legată de aceste principale puncte de pe agendă. Eu m-am întâlnit acum cu doamna prim-ministru al Poloniei. Deci suntem într-un proces foarte dinamic de consultări", a arătat el.
Cioloș consideră că, în acest sens, sunt importante, de asemenea, consultările și discuțiile care au loc în România pe aceste subiecte, chiar dacă e an electoral, "pentru a avea o abordare coerentă la nivel european."
"Această așa-zisă axă București-Varșovia, pe care eu aș dori-o dinamizată în anii următori, indiferent cine ar fi la guvernare în Polonia sau în România, nu este doar o contrapondere la vechea Europă, ci se dorește să fie o modalitate de a echilibra lucrurile în UE. Vreau să fiu foarte clar. Nu dorim prin asta să adâncim falia dintre vechea Europă și noua Europă, ci să găsim modalități prin care să discutăm și să fim parte a procesului decizional de la egal la egal: și cei din est, și cei din vest, și cei din sud, și cei din nord, și cei mai vechi, și cei mai noi. Am discutat și cu doamna cancelar Merkel încă din ianuarie, când am avut acea vizită la Berlin și când dânsa m-a întrebat cum îmi explic această atitudine a unor lideri politici din Europa de Est vizavi de anumite teme de discuții decizionale la nivel european. I-am spus că din punctul meu de vedere și cu experiența pe care o am există o anumită frustrare în est că aceste țări nu sunt suficient implicate în mod practic în procesul de pregătire decizională europeană. Dânsa mi-a spus: 'Nimeni nu vă împiedică să fiți parte activă a acestui proces, dar asta presupune să fiți și voi mai activi, mai dinamici' ", a completat șeful Guvernului.
Dacian Cioloș, la 'vânătoare' de investitori germani
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



