Dan Barna, despre desființarea SIIJ: 'Este o decizie, asumată de către coaliție, să așteptăm avizul Comisiei de la Veneția'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 28-06-2021 18:15

Actualizat: 28-06-2021 18:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii, că este firesc să se aştepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi a menţionat că acest aspect a fost convenit la nivelul coaliţiei.


Precizările vin după ce preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a sesizat Comisia de la Veneţia cu privire la proiectul de desfiinţare al Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) fără să îl informeze pe premier şi pe partenerii din coaliţia de guvernare, iar acest lucru întârzie adoptarea în Parlament a iniţiativei respective.

"Da, într-adevăr, s-a solicitat un punct de vedere Comisiei de la Veneţia şi este firesc să se întâmple lucrul acesta, pentru că încercăm să construim sistemul de justiţie din România astfel încât să fie într-o concordanţă şi cât mai sincron cu ceea ce înseamnă sistemele de justiţie moderne şi europene. Este o decizie, de altfel, de săptămâna trecută, asumată de către coaliţie, să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia, care va veni undeva pe 2-3 iulie şi apoi, în două săptămâni, sesiune extraordinară şi adoptarea desfiinţării SIIJ", a arătat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, informează agerpres.ro


Citește și:

Dan Barna amenință! Coaliția PNL-USR-PLUS s-ar putea prăbuși în aceste condiții!


Dan Barna, despre înlocuirea lui Florin Cîțu dacă pierde alegerile din PNL: ‘USR PLUS se va adapta’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri