Dan Șova era la un pas de închisoare și a devenit cu adevărat penibil în momentul în care s-a lăsat miruit de o colegă de la PSD, pentru a nu vota pro arestarea sa, în Parlament. Ieșit din prim plan, fiind anchetat în dosarul Rovinari-Turceni, fostul senator PSD a ieșit în evidență joi, când pe modelul Tăriceanu a fentat coada de la permise.
Fostul ministru, bun prieten cu Victor Ponta, a fost băgat în față de „o pilă”, pentru ca acesta să nu-și irosească timpul așteptând după românii „muritori de rând”, scrie b1.ro
Vezi și Incredibil! Cine a numit-o pe Andreea Marin „țărancă, proastă și rea”
Imaginile au fost surpinse de deputatul USR Cornel Zainea, aflat și el în sediul DRCPIV, așteptând să-i vină rândul la ghișeu.
“#ziuacașmecherii
După ce plătesc taxa la un ghișeu unde sunt lipite zeci de foi printate pe un perete, iau un bon de ordine și mă așez la coadă. Aveam 5 persoane în față, 2 ghișee erau funcționale. Așadar un timp de așteptare foarte mic.
Deodată surprind o scenă care îmi taie răsuflarea: un domn care presupun că e un angajat la DRCPIV, îl bagă scurt în față pe cineva venit de curând. Încerc să îmi amintesc fața teribil de cunoscută a VIP-ului, apoi dintr-o dată mă luminez: Dan Șova, chiar el!
La ieșirea lui din cabină nu apuc să-i fac o poză înainte să-și pună foarte rapid ochelarii de soare la ochi, omul e versat!
Ca un veritabil jurnalist de investigație îi urmăresc afară și îl văd pe cercetatul penal mulțumindu-i cu o strângere de mână „pilei” care l-a ajutat să nu-și irosească 7 minute din viață stând la rând ca o persoană normală”, scrie Zainea pe o rețea de socializare.
Dan Șova revine! Deși era la un pas de închisoare, un nou gest halucinant
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



