Dan Voiculescu: ' La finalul anului 2019 am putea consemna revenirea la normalitate a societății românești'

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 30-12-2018 19:10

Actualizat: 30-12-2018 19:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Profesorul, Dan Voiculescu a făcut o postare pe blogul său în care a vorbit despre România și de cum va putea evolua țară în 2019.


România are șanse să intre în normalitate în anul care urmează, spune profesorul Dan Voiculescu, care le cere politicienilor să se folosească doar de instrumente democratice în lupta electorală.


Este una dintre condițiile care ar putea scoate la lumină societatea românească, susține Dan Voiculescu.


Un management mai eficient al economiei naționale și o societate civilă care să descurajeze abuzurile sunt alte premize care pot duce țara spre succes, informează antena3.ro


Continuând în această direcție, la finalul anului 2019 am putea consemna revenirea la normalitate a societății românești. Cu câteva condiții:

1. Confruntarea politică – vom avea două momente electorale – să se desfășoare exclusiv cu mijloace democratice (fără “celule de criză” ale unor instituții pe Constituția le obligă la
neutralitate absolută).

2. Managementul economiei naționale să evite excesele populiste și alocările bugetare clientelare (toate guvernările din ultimii 29 de ani au suferit la acest capitol). Măcar de acum
înainte, după alegeri, să nu mai vină potopul.

3. Eliberarea mișcărilor civice de orice forme de presiune politică, economică sau dependente de finanțări obscure. În prezent, stabilitatea unei națiuni este garantată de capacitatea societății civile de a descuraja echidistant abuzurile.

Aceste trei puncte, consolidate cu asumarea concretă și coerentă a calității de membru UE și partener strategic al Statelor Unite, pot constitui premisele sănătoase ale României anului
2019.

Dacă sentimentul național – invocat de toți politicienii pe întreg parcursul anului în care am sărbătorit Centenarul – are măcar un sâmbure de adevăr, ar fi necesar să existe un acord (cel puțin tacit) asupra aspectelor enuntațe”, scrie profesorul Dan Voiculescu pe blogul său.

Vezi și

Lovitură pentru șoferii români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2019

E oficial! Aceste pensii vor fi mărite de la 1 ianuarie 2019

Atenție, șoferi! S-a aflat cum puteți rămâne fără permis de la 1 ianuarie 2019 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri