Dana Budeanu a transmis în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la postul de televiziune Antena3, că primarul general al capitalei Nicușor Dan vrea să îl înlocuiască pe actualul manager de la spitalul Colentina, Dr. Victor Cauni, cu un om al său, scrie antena3.ro
"Domnul Cauni a primit aprobarea a 250 de milioane de euro pentru dezvoltarea Spitalului Colentina. În România, și în special sub guvernele care au îngropat această țară amărâtă, un profesionist construiește un proiect foarte mare pentru o instituție, în speță acum avem un spital. Și e firesc că trebuie făcut de un profesionist care știe pe dinafară spitalul, nevoile acestuia. Este un om care asta face, de dimineață până noaptea. Orice instituție trebuie condusă de un om care știe ce face", a spus Dana Budeanu, la Antena 3.
"Acest proiect a fost aprobat pentru că probabil este excepțional. Este încă un corp care se va construi. După ce acest proiect a fost aprobat de către Primărie, deci se bagă banii, el trebuie dat pe mâna cuiva. A cui? Cine este Primar General? Domnul Nicușor. Și atunci s-a dat spitalul pe mâna unui om care poate fi controlat de cei care au puterea politică la Primăria Capitalei. Că asta e procedura la noi în țară", a mai precizat această.
Dana Budeanu susține că Nicușor Dan plănuiește să îl pună la conducerea Spitalului Colentina pe Andrei Cosmin David, scrie antena3.ro
Dana Budeanu știe cu cine va fi înlocuit managerul spitalului Colentina: Nicușor Dan vrea să îl înlocuiască pe actualul manager cu un om al său
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual
Românii au luat cu asalt ANAF ca să dialogheze cu Ana, noul chatbot al instituției. Ce a fost întrebat de 80% dintre români

09 febActual
Calendar reduceri 2026. Majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România respectă aceste date pentru promoții speciale

09 febActual



