Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu a vorbit despre economia României
Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a spus joi că economia,deşi are alocat doar 1% din atenţia publică, rămâne singurul instrument prin care România se poate dezvolta, iar cetăţenii să rămână în ţară.
În opinia acestuia, instituţiile financiare nebancare (IFN) şi băncile reprezintă 95% din finanţarea României, iar economia rămâne singurul instrument prin care putem să ne dezvoltăm şi să rămânem în ţară, a declarat, joi, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, într-o conferinţă de specialitate.
"IFN-urile şi băncile reprezintă 95% din finanţarea României. Noi, băncile, am învăţat mai întâi ce se întâmplă, cum ar trebui să facem şi am învăţat din propriile greşeli. Noi avem programe de colaborare, comunicăm foarte mult în ultima vreme şi cred că e important să ne arătăm respectul reciproc şi să nu trăim fiecare în bula lui. De obicei, finanţiştii oarecum sunt obişnuiţi să-şi vadă numai de fişa de post ...
România este una dintre puţinele ţări din Europa care are în Constituţie că economia sa este o economie de piaţă liberă şi, totuşi, avem legi în Parlament care spun să limităm preţul industriei bancare şi a IFN-urilor.
Sunt legi care spun cum să nu se mai poată recupera creditele, prin eliminarea titlurilor executorii sau cum să nu mai poţi să-ţi eliberezi portofoliul de neperformanţă în momentul în care, în Europa, se spune să eliminaţi toate barierele împotriva curăţării bilanţurilor", a spus Dănescu.
Directorul executiv al ARB a subliniat că economia,deşi are alocat doar 1% din atenţia publică, rămâne singurul instrument prin care România se poate dezvolta, iar cetăţenii să rămână în ţară.
"Ce înseamnă o ţară în care să spunem că avem patru credite? Dacă ai patru credite într-o ţară, ai patru cereri cu nevoi diferite. Cineva face o nuntă, cineva îşi ia o casă, cineva îşi ia o maşină, cineva face o înmormântare... Acestea sunt cereri. În momentul în care le adresăm uitând de oamenii din aceste cereri, pregătiţi-vă pentru nişte tensiuni sociale - şi acesta este un mesaj către politic. În România, economia nu are o voce, în general. Economia are, în general, alocat 1% din atenţia publică, dar economia rămâne singurul instrument prin care putem să ne dezvoltăm şi să rămânem în ţară sau copiii noştri să rămână în ţară", a spus Florin Dănescu.
Membrii industriilor de leasing şi credit de consum din cadrul ALB România - Asociaţia Societăţilor Financiare, specialişti din domeniile financiar, juridic, logistic şi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare au participat, joi, la cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei Anuale a ALB România.
Experții au găsit rețeta perfectă - Doar așa românii nu vor mai părăsi țara
Trending

20 febActual
Cadoul lui Ion Țiriac pentru Nicușor Dan. Aeronava de 60 de milioane de euro care l-a dus pe șeful statului la Washington este proprietatea miliardarului

20 febPolitica
Șoferul lui George Simion, sosia lui Klaus Iohannis. Diana Șoșoacă susține că l-a prins în pat cu șeful AUR

20 febExterne
George Simion, omul care poate înclina balanța la alegerile din Ungaria. Liderul AUR pare a fi veriga slabă pentru Viktor Orban

20 febActual
Palma pe care Victor Ciutacu i-a dat-o lui Mircea Negulescu îi aduce și o sumă de bani în conturi jurnalistului

20 febActual
Program de lucru de 8 ore pentru actori și nu numai. Schimbarea neobservată impusă de Ministerul Culturii

20 febEntertainment
Cel mai pur aer din România, locul unde mergi să-ți odihnești trupul și mintea. Aici este cea mai puțină poluare din întreaga lume

20 febPolitica
Căsuța modestă a lui Robert Negoiță, un paradox. Fratele său construiește cartiere, iar edilul nici nu pornește căldura pe timp de iarnă

08:25Actual
Nepotul lui Piedone e plin de bani și e angajat la Primăria Sectorului 5. Funcția pe care o ocupă îi asigură un salariu mare

20 febPolitica
Scandal major în coaliție între PSD și partenerii PNL și USR. Cerință pe ton imperativ a social-democraților

20 febSocial



