schengen romania

sursa foto:  impact.ro

Daniel Anghel (CDR): ‘Fără apartenența la Spațiul Schengen, România riscă să piardă timp și bani și nu va putea și nu va reuși să recupereze decalajele față de celelalte state-membre ale UE’

Daniel Anghel, coordonatorul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), a declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen vine cu foarte multe avantaje, dar, evident, suntem conştienţi şi de responsabilităţile pe care le avem.

 

După cum ştiţi, în luna decembrie va fi luată o decizie finală şi membrii noştri vor continua să se întâlnească cu omologii din celelalte state membre, cu organizaţiile de profil şi de business din celelalte state, tocmai pentru a continua aceste discuţii şi a reitera exemplul pozitiv pe care îl aduce ţara noastră, măsura în care vom intra în Schengen şi din perspectiva economiei româneşti. În primul rând, aş vrea să subliniez că doar prin apartenenţa la Spaţiul Schengen, România poate să beneficieze pe deplin de avantajele de stat membru al Uniunii Europene.

Doar aşa am putea participa cu adevărat la spaţiul european comun de libertăţi, securitate şi justiţie. Fără acest statut, România riscă să piardă timp şi bani şi nu va putea şi nu va reuşi să recupereze decalajele faţă de celelalte state-membre ale Uniunii Europene.

Legat de creşterea graduală a venitului real către media blocului comunitar, România a recuperat foarte mult din decalajul de dezvoltare, am ajuns la 72% din media Uniunii Europene în 2021, plecând de la 34% în urmă cu 17 ani. Istoric, s-a dovedit că decalajele economice se recuperează datorită intrărilor de investiţii străine în tehnologie şi know-how. Credem că aderarea la Spaţiul Schengen vine cu foarte multe avantaje, dar, evident, suntem conştienţi şi de responsabilităţile pe care le avem„, a spus Anghel.

 

Acesta a adăugat că aderarea României la Spaţiul Schengen ar contribui enorm la o percepţie pozitivă a ţării noastre, a investitorilor, poate aduce investiţii suplimentare, iar creşterea Produsului Intern Brut va fi în convergenţă cu media Uniunii Europene.

 

Mai mult, ar ajuta business-urile din România să-şi reducă costurile pentru exporturi. Conform datelor Institutul Naţional de Statistică, exporturile României au ajuns la o valoare de 36 miliarde de euro, la jumătatea anului trecut, structura fiind împărţită în felul următor: 47,9% maşini şi echipamente de transport şi alte produse manufacturate în proporţie de 30,4%. Ponderea în PIB a comerţului, a transportului şi a HoReCa este a doua cea mai mare, de 19% în 2021, după producţie, care a fost 21% şi având în vedere că 75% din comerţul şi din schimburile economice se desfăşoară cu ţările membre. Este suficient să vă spun că apartenenţa la Schengen ar contribui la reducerea costurilor asociate„, a menţionat reprezentantul CDR.

 

În viziunea analistului, din perspectiva liberei circulaţii a bunurilor ar fi vorba despre beneficii economice semnificative prin înlesnirea integrării în comerţul transfrontalier, avantaje pentru transportatori şi avantaje pentru investiţii străine.

 

„(…) faptul că nu suntem în Schengen aduce obligativitatea efectuării unor controale la frontierele interne, controale care duc la costuri suplimentare şi la fracturarea transportului pe parcursul transfrontalier sau internaţional. Evident, în cazul specific al României vorbim despre graniţe terestre cu Bulgaria şi Ungaria, unde transportatorii aşteaptă ore în şir la frontieră. Aceşti timpi îndelungaţi de aşteptare generează la nivelul operatorilor economici, pe de o parte, întârzieri în lanţurile logistice (…)

Ipoteza aderării României la spaţiul Schengen s-ar traduce prin crearea unui coridor terestru de trecere a mărfurilor din Asia, spre exemplu, mai ales în situaţia în care în ecuaţie am introduce şi Portul Constanţa. În plus, în acest context, o serie de investitori ar putea fi interesaţi în extinderea parcurilor logistice la frontierele României, şi vorbesc aici de Constanţa sau de Arad, ceea ce ar aduce României beneficii cum ar fi crearea de noi locuri de muncă, impozite şi taxe suplimentare la bugetul statului şi, de ce nu, o perspectivă mai bună din perspectiva creşterii economice„, a explicat Daniel Anghel.

 

Pe de altă parte, aderarea României la Spaţiul Schengen ar avea o serie de avantaje pentru persoanele fizice.

 

Dacă ne uităm la persoanele fizice şi din perspectiva circulaţiei libere a persoanelor fizice, vedem patru elemente care pot reprezenta avantaje importante, şi anume: eliminarea controalelor la frontierele interne, un set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre, armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele şi cooperarea consulară, cooperare judiciară şi poliţienească prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi scăderea presiunii asupra celorlalte state membre.

Dacă ne uităm că, prin eliminarea controalelor interne va scădea timpul de trecere al frontierelor şi va creşte fluxul de persoane, evident, ne va duce cu gândul la o îmbunătăţire a turismului şi, în total, a afacerilor din România.

De asemenea, armonizarea regulilor de emitere, avizul de scurtă de scurtă şedere pentru cetăţeni din state terţe şi recunoaşterea acestora de către autorităţile române va conduce, de asemenea, la creşterea numărului de vize emise de România, cu impact pozitiv asupra business-urilor. Aşa cum spuneam, vor fi degrevate parţial controalele făcute la frontierele externe ale Spaţiului Schengen, cum ar fi Ungaria, spre exemplu, ca urmare a preluării sarcinii de control de către autorităţile de frontieră din România„, a subliniat Anghel.

CDR reuneşte cele 20 de asociaţii membre reprezentanţi ai investitorilor, antreprenorilor români şi companiilor internaţionale şi este condusă de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii a opt asociaţii de business. Coordonarea Coaliţiei este asigurată prin rotaţie de câte una dintre organizaţiile membre în Consiliul Director, pentru o perioadă de şase luni, conform agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare