Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări despre când vor fi livrate pensiile întârziate, când se dau primele majorări, cât crește punctul de pensie și câți bani se vor primi în plus.
Ce conține noul talon pe care pensionarii îl vor primi în ianuarie, cu sumele majorate?
Este vorba de OUG 125, publicată pe 15 decembrie, prin care cei aprox 5 mil de pensionari din sistemul public vor beneficia de o majorare de 10%, respectiv valoarea punctului de pensie de la 1.442 a crescut la 1.586 de lei.
Vorbim de pensiile calculate pe contributivitate din sistemul public.
Pe lângă majorarea de 10% se majorează şi aceea indemnizaţie socială pentru pensionari - cu 25%, astfel încât indemnizaţia care în decembrie era 800 de lei, începând cu 1 ianuarie va creşte la 1000 de lei.
În luna ianuarie pe lângă majorarea de 10% mai există şi un ajutor financiar cuprins în OUG 132 publicată pe 17 decembrie 2021, care se adresează pensionarilor cu pensii de până la 1600 de lei.
Când vor fi livrate pensiile întârziate
S-a lucrat în două schimburi pentru ca cele 5 milioane de taloane de pensii să fie tipărite în timp util pentru a fi predate Poştei Române. Suntem în termen, noi avem un grafic clar pe care-l avem printr-o convenţie stipulată cu Poşta, astfel încât trebuie să ne asigurăm că totul este în regulă şi taloanele vor fi date în timp util poștașilor.
Sunt nişte operaţiuni premergătoarte care se făceau pentru luna precedentă, dar fiind an nou nu am putut să le facem în decembrie pentru că nu ne permite legea contabilităţii.
Există un calendar clar pe care îl avem cu Poşta, apoi ei îşi programează aceşti bani pe străzi, în ordine alfabetică, astfel ca până pe 15 să se finalizeze distribuţia sumelor.
Pentru plata prin Poştă sunt peste 2 milioane de pensionari şi nu poţi achita 2 milioane de pensii în 2 zile. Este un grafic pe care îi au colegii de la Poştă şi sunt convins că toţi vom depune eforturi ca banii să ajungă mai repede.
Recalculare a pensiilor este un proces de durată, în curs. Toate pensiile vor crește
Oamenii vor primi majorările la început de an.
Recalcularea este un proces mai de lungă durată, nu de pe o zi pe alta.
Înainte de recalculare trebuie să facem evaluarea tuturor dosarelor de pensie, acest proces este prevăzut inclusiv în Legea 127, colegii mei lucrează intens în teritoriu, au fost angajate 1000 de persoane pentru ca acest proces să se facă într-un termen rezonabil. La sfârșitul anului viitor trebuie să terminăm procesul, astfel odată cu apariţia actului normativ să fim pregătiţi pentru recalcularea pensiilor.
Am evaluat 1,5 milioane de dosare şi diferenţa trebuie să o terminăm anul viitor.
Este foarte important să avem o bază legală. După ce avem legea putem porni recalcularea dacă avem cele 5 milioane de dosare recalculate, digitalizate oricând putem face recalcularea dacă actul e publicat în Monitorul Oficial.
În urma recalculării nicio pensie nu va scădea, chiar dacă din recalculare va ieşi un cuantum inferior, principiul e clar - ca pensionarul să rămână cu cuantumul cel mai avantajos! Indiferent de formula de calcul pensiile vor creşte, asta e o certitudine, conform Antena3.ro.


















