sursa foto:  click.ro

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: ‘Noi trebuie să bonificăm omul care chiar a contribuit la bugetul de pensii. De aceea, pensiile aflate în plată vor crește. Nu va scade nicio pensie’

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre noua lege a pensiilor și ce se va întâmpla cu veniturile pensionarilor români.

 

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii a declarat că inechităţile din sistemul de pensii, pe care România s-a angajat prin PNRR să le elimine, vin din faptul că în ambele legi anterioare modul de calcul a fost mult complicat inutil, iar acesta ar trebui, din punctul său de vedere, simplificat prin eliminarea stagiilor de cotizare, rămânând doar să se înmulţească valoarea punctului de pensie cu numărul anilor de contibuţie.

Bineinteles ca suntem parte (n.r. din procesul stabilirii noii formule de calcul a pensiilor), este un grup de lucru mai larg la nivel de Ministerul Muncii, suntem si noi, sunt si specialisti din Ministerul Muncii, care lucreaza la elaborarea noului act normativ. Orice act cu impact mare social trebuie sa aiba o nota de fundamentare foarte temeinica. Asa s-a intamplat si in 2001, daca va amintiti, la legea 19, a trebuit sa avem acest contract de consultanta cu o institutie internationala credibila, care sa gireze cumva cand acest act normativ intra in procesul de legiferare.

In momentul de fata avem un contract, pana la sfarsitul anului trebuie sa primim niste livrabile, cu acele studii, prognoze, tendinte, cu privire la salariul minim, la varsta de pensionare etc. Ei trebuie sa ne puna la dispozitie aceste cifre. Ele sunt la nivel de recomandari, de care noi trebuie sa tinem cont. Formula de calcul o facem noi, specialistii. Ei decat ne ofera niste analize. Formula de calcul este panajul Guvernului.

Parerea mea, ca specialist care lucreaza de peste 20 de ani, aceste inechitati care sunt acum sunt din faptul ca in ultimii 20 de ani au fost generate de formula de calcul care se aplica.

Daca luam ultimele legi, 19 si 163, de fiecare data s-au folosit stagii de cotizare diferite, dar prevazute de lege. Deci avem acum in plata pensii cu acelasi numar de puncte, dar cu stagii de cotizare diferite. S-au folosit stagii de la 20 la 35 de ani. Inclusiv diferite intre barbati si femei. Daca acelasi numar de puncte il imparti la 20 sau la 35 de ani, ies cifre foarte diferite.

Parerea mea este ca ar trebui sa se renunte la aceste stagii de cotizare si sa se revina la o formula de calcul simpla, in care sa se aplice doar acel principiu al contributivitatii. Practic, acel numar de puncte, care sa fie acelasi pentru toata lumea, inmultit cu o valoare agreata, atunci vor disparea inechitatile. Practic, noi asta facem acum, aducem acel numar de puncte, pe care nu il avem. Noi avem dosare in plata si de acum 30-40 de ani si nu exista aceste informatii in aceste dosare. Daca le aveam, nu mai faceam acest proces de evaluare.

Mai trebuie sa distingem intre stagiile de contributivitate si cele de necontributivitate. Sunt o gramada, cum ar fi concediu medical, armata etc, care trebuie sa tinem cont de ele. Si atunci noi trebuie sa bonificam omul care chiar a contribuit la bugetul de pensii. De aceea, pensiile aflate in plata vor creste. Nu va scade nicio pensie. Eu zic ca in 2023 deja trebuie sa avem un act normativ pus pe masa decidentilor. Dupa aceea, el intra in consultare publica. Atunci, noi in primul rand trebuie sa ne copnsultam partenerii nostri, organizatiile de pensionari relevante la nivel national, sindicatele. Pana la sfarsitul lui 2022 sau inceputul lui 2023, noi trebuie sa venim cu aceasta propunere de act normativ, care dupa aceea sa-si urmeze parcursul legislativ.”, a declarat Daniel Baciu, la România TV.

Vezi și:

Lovitură dură! Persoanele care comit această faptă vor primi amenzi de până la 6.000 de lei

Vești importante pentru sute de mii de români! Crește valoarea acestor vouchere

Vești bune de la Guvern pentru sute de mii de persoane: Acest tip de alocație ar putea să se majoreze

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare