Daniel Băluță, otrăvit cu două substanțe extrem de periculoase. Pe cine suspectează edilul și de a ales să păstreze tăcerea atâtea luni

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 04-02-2026 17:20

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

La cei 49 de ani ai săi, Daniel Băluță susține că a fost otrăvit intenționat. Primarul Sectorului 4 din Capitală a arătat inclusiv analizele care atestă că o persoană a vrut să-i facă rău. După luni în care a suferit și nu a spus nimic, a decis să meargă la TV să povestească întreaga întâmplare.

Potrivit spuselor fostului candidat la Primăria Capitalei, întâmplarea a avut loc înainte de alegerile pentru PMB. Totuși, a decis să le spună abia acum lucrurilor pe nume ca lumea să nu creadă că se victimizează. Nu știe cine a vrut să-i facă rău, cert este că și-a dat seama că a fost otrăvit după o serie de analize. Încă nu a făcut niciun demers legal deoarece vrea să aibă probe, nu doar presupuneri.

daniel băluță

„Sunt un om extrem de rațional, nu sunt un om care să se plângă și până când nu am o certitudine, nu aș putea niciodată să fac un astfel de demers. Analizez în continuare ultima perioadă și sunt convins că într-un fel sau altul voi ajunge la un rezultat. Dar nu este firesc să întreprinzi măsuri până când nu ești sigur de ceva”, a declarat Daniel Băluță, la Digi 24, pe data de 3 februarie.

CITEȘTE ȘI: Escrocheria Fanbox pare incredibil de reală! Mulți au picat în plasă, cum arată mesajul fals prin care poți fi păcălit

Cine i-a vrut răul lui Daniel Băluță? „Analizele medicale nu fac altceva decât să confirme o realitate”

În cadrul aceleiași intervenții televizate, primarul de sector a transmis că nu ar fi vorba de cineva din politică, ci altul ar fi făptașul care a vrut să-l vadă mort. Nu a vrut să dea informații despre persoana pe care o presupune încă, dar vrea să facă demersurile pe calea legii.

În ceea ce privește starea sa de sănătate, PSD-istul a anunțat că deja a avut o serie de probleme și că nu se știe cum va reacționa corpul său, pe termen lung. Norocul a fost că a depistat destul de devreme.

„Nu, nu, nu și am și spus lucrul acesta (n.r. că nu ar fi putut fi otrăvit de cineva din politică). În niciun caz nu trăim într-un astfel de stat. (...) Singurul lucru pe care vi-l pot spune cert este că nu e vorba de o presupusă intoxicație. Analizele medicale nu fac altceva decât să confirme o realitate. Este o realitate, nu e o presupunere, este o certitudine. Cineva mi-a făcut rău, chiar mi-a făcut rău. Este adevărat că și răul acesta este gradual, dar, din păcate, sunt efecte pe termen lung pe care nici eu și nici dumneavoastră nu le putem anticipa. (...)

Mi se pare firesc să ofer mai multe informații și când am mai multe informații să fiu capabil să le ofer poliției. Până atunci sunt doar simple prezumții și nu este normal să acuzăm pe cineva fără probe”, a adăugat Daniel Băluță, pentru sursa citată anterior.

CITEȘTE ȘI: Bani în plus pentru pensionarii necăjiți de stat. Vor primi, în două tranșe, ajutor de la autorități

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri