Daniel David amenință, din nou, cu demisia? În mijlocul unui scandal de proporții, cu proteste, șeful Educației aruncă „bomba”

Autor: Luciana Polite

Publicat: 16-08-2025 20:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Tehnocratul Daniel David a venit la Ministerul Educației de la final de 2024, cu susținerea PNL. Este, practic, la cel de-al doilea mandat. Inițial, numirea sa a fost lăudată, fiind unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din țară, cunoscut și ca autor. În doar câteva luni, imaginea lui s-a schimbat complet.

Profesorii au început să aibă o problemă cu ministrul de când a anunțat măsurile controversate, cum ar fi comasarea școlilor, mărirea normei didactice, tăierea burselor. I s-a cerut demisia, în stradă, de către dascăli, dar și online. Are de gând să plece de la minister? Iată răspunsul său recent:

„Așa cum am spus, premierul are demisia mea pe masă de la începutul acestui mandat, când știam ce situație de criză vine. Dacă demisia mea ar rezolva situația financiară nu doar a țării, măcar la nivelul Educației, mi-aș fi depus-o de mult timp”, a explicat Daniel David, pentru Euronews.

CITEȘTE ȘI: Camera Încinsă, noua găselniță a celor de la PRO TV pentru Masterchef. Emisiunea cu Bontea, Scărlătescu, Dumitrescu se schimbă, din nou, în sezonul 10

Daniel David susținea că are demisia scrisă și dată către Ilie Bolojan. Promisiunea pe care pare că uită să o respecte

În urmă cu câteva luni, șeful Educației a transmis că are deja demisia scrisă, mai are doar să o semneze și să treacă data dacă vor fi dați afară profesori. Nu vrea nici tăieri salariale, chiar dacă tolerează tăierea de sporuri și alte venituri.

Daniel David

„Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că se discută disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet, vorbim de salarii”, a afirmat ministrul Educaţiei, conform sursei citate anterior.

Pe de altă parte, norma didactică va crește de la 18 ore la 20 pe săptămână, iar urmările ar urma să fie destul de grave. Potrivit unei analize efectuate de Edupedu, mărirea normei didactice ar însemna, de fapt, reducerea posturilor. Mai bine de 14.100 de dascăli ar urma să-și piardă locul de muncă, din cei 215.614. De asemenea, ar fi afectați peste 165.000 de elevi. În acest context, marea întrebare este: își va da Daniel David demisia?

CITEȘTE ȘI: Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la curte și fac această greșeală! Este lege, sunt vizați direct cei care au câini

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri