Pe data de 19 august, după zile de proteste, Daniel David s-a întâlnit cu studenții din Timișoara, deja nemulțumiți de tăierea burselor. Era momentul în care ministrul Educației ar fi trebuit să calmeze apele ca să avem și noi început de an universitar decent. Se pare că profesorul a făcut exact contrariul, iar imediat după convorbire, tinerii au ieșit, din nou, în stradă.
Studenții invocaseră, în repetate rânduri, faptul că bursele i-ar fi ajutat să-și ducă traiul oricum dificil. Mulți foloseau puținele sute de lei ca să-și plătească locul la cămin sau mâncarea de la cantină. Șeful Educației a ascultat doleanțele lor, dar le-a dat un răspuns la care nimeni nu s-a așteptat: „nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time”.

Așa cum era de așteptat, studenții au ieșit, iar, în stradă, să ceară Guvernului să renunțe la măsurile din educație. De asemenea, au solicitat să fie incluși reprezentanții lor la masa discuțiilor.
Câți tineri îți vor pierde bursele și care va fi impactul bugetar. Daniel David nu dorește să renunțe la măsură
ANOSR a transmis că tăierea burselor și limitarea reducerilor la transport va duce la o economie infimă la bugetul de stat. Pe de altă parte, își vor pierde banii atât de așteptați nu vor mai ajunge la 44.000 de tineri.
Nu toți tinerii au bani să facă o facultate. Sunt destul de multe cazuri în care continuare studiilor depinde de un loc la buget și de o bursă. Din burse, mulți își plătesc cazarea la cămin și atât, sumele fiind destul de mici, între 700 și 1.000 de lei, în funcție de universitate. Autoritățile au considerat că se pot descurca și fără această sursă de venit. Unde doresc, universitățile sunt invitate să completeze, din buzunarul lor, diferența.
„Ministrul Daniel David a punctat că, în pofida faptului că România traversează o criză fiscal-bugetară majoră, a insistat ca - în reglementările normative sectoriale - universităţile să-şi păstreze mai departe libertatea de a oferi burse şi suport studenţilor din venituri proprii, acolo unde îşi permit, indiferent de forma de studiu (buget sau taxă), pe tot parcursul anului. În condiţiile constrângerilor legale în vigoare, această flexibilitate nu este aplicabilă şi pentru fondurile la dispoziţia ministerului", se arată într-un comunicat al instituției.



















