Senatorul PNL Daniel Fenechiu a explicat care este diferența între pensiile speciale și pensiile de serviciu: ”de abordare și de semantică”.
„Nici pensia specială, nici pensia de serviciu nu sunt pensii contributive. Că le spui speciale sau de serviciu, e o chestie de semantică. Când le spui speciale, ăia sunt speciali, când le spui de serviciu, sunt pensii în urma serviciului, sună mai frumos pentru oamenii care au prestat un serviciu în slujba națiunii să spui că primesc pensii de serviciu în loc de pensii speciale.
Trebuie să ținem cont de activitatea magistratului, care are o serie de restricții, de activitatea militarului, de activitatea celui care lucrează în zona Ministerului de Interne, a celor care lucrează în zona Serviciilor etc, dar a ține cont nu înseamnă a-i transforma în speciali. Înseamnă a recunoaște o activitate de serviciu”, a declarat liberalul.
Ce șanse are legea la CCR
Opoziția, în special USR, s-a grăbit să critice proiectul de modificare a pensiilor, susținând că este construit în așa fel încât să pice la CCR. Potrivit lui Fenechiu, abordarea USR are legătură, de fapt, cu alegerile din 2024, iar toate criticile au, în realitate, un scop electoral.
„Toată suflarea politică se gândește în tot ceea ce face acum la momentul 2024, un an cu foarte multe alegeri, patru la număr, și atunci e mai ușor să discutăm tot ce se întâmplă din perspectivă subiectivă decât din perspectivă reală.
Eu, personal, nu sunt stresat nici de mandatul meu, nici de viitorul meu politic, motiv pentru care cred că sunt niște lucruri care trebuiesc rezolvate, iar pensiile de serviciu sunt o problemă care preocupă foarte mulți români.
Cine va rezolva problema pensiilor speciale va câștiga la vot, pentru că este una dintre situațiile în care primești o susținere electorală meritată, pentru că pensiile speciale chiar sunt o problemă.
Riscul să pice la CCR există. CCR e o instituție autonomă, independentă, o instituție care poate face orice, plus că judecătorii CCR sunt beneficiari de pensii speciale. Deci CCR poate trânti acest proiect”, a conchis Daniel Fenechiu.


















