Senatorul PNL Daniel Fenechiu a vorbit despre proiectul de modificare a pensiilor speciale: ”Convenția de la New York care spune că magistratul trebuie să se pensioneze cu o pensie situată în zona ultimului salariu aflat în plată este o obligație pentru România”.
Liderul senatorilor PNL a explicat că s-a ajuns la aceste pensii mai mari decât salariul „sub ministeriatul Olguței Vasilescu (fost ministru al Muncii, din partea PSD – n.r.)”, când s-au mutat contribuțiile de la angajator la angajat și astfel salariul brut a devenit mult mai mare.
„Pentru că au fost incluse contribuțiile în salariu s-a ajuns la situația ca un judecător să aibă o pensie de 130-140% mai mare față de ultimul salariu avut în plată, tocmai datorită faptului că salariul respectiv, în formă brută, conținea și pensia. Așa s-a creat această împrejurare care evident că trebuia să fie rezolvată”, a spus Fenechiu.
Senatorul s-a declarat împotriva diferențelor foarte mari dintre pensiile obișnuite și cele speciale, atât în ceea ce privește suma, cât și vârsta pensionării.
„Într-adevăr, e o mare diferență să te pensionezi cu 140% din ultimul salariu sau să te pensionezi cu 80-90%. Diferența e 50%! La o pensie de 20-25.000 de lei, diferența e de 7-8.000 de lei, adică cât 6-7 pensii aflate în plată. Credeți că un judecător care termină facultatea la 22 de ani și are o activitate de 20 sau 25 de ani, se pensionează la 47-48 de ani … chiar merită să se pensioneze la 48 de ani cu 30.000 de lei? Acel judecător nu mănâncă cu două guri și nu e diferit de un profesor care lucrează ca dascăl de la 22 la 65 de ani. Doar că profesorul muncește 43 de ani și se pensionează cu 3.000 de lei”, a punctat el.
Daniel Fenechiu a explicat faptul că rezolvarea problemei pensiilor speciale se împiedică de „niște condiționări”.
„Pe de-o parte, există o regulă care merge pe teoria drepturilor câștigate, și anume <<dacă s-a pensionat cu o pensie e complicat să tai din pensia cu care s-a pensionat>>, pe de altă parte există o problemă legată de faptul că orice abordare poate viza un atac la statutul magistraților.
Acum, eu pe lângă că sunt parlamentar, sunt și avocat. Cunosc mii de magistrați, cunosc foarte bine care este statutul lor și cred că este foarte normal ca România să respecte statutul magistraților, așa cum este el concretizat în legislația internațională și în Constituția României. Independența magistratului este foarte importantă. Convenția de la New York care spune că magistratul trebuie să se pensioneze cu o pensie situată în zona ultimului salariu aflat în plată este o obligație pentru România”, a menționat senatorul, conform psnews.ro.


















