Daniel Fenechiu: 'Nu poți veni cu o lege prin care să spui cetățeanul străin nu poate dobândi teren în România, pentru că în momentul acela intri în procedură de infringement și te plasezi în afara Europei'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 30-06-2021 09:15

Actualizat: 30-06-2021 09:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat pentru B1 TV  că Legea care oferă posibilitatea străinilor să cumpere terenuri agricole în România a fost adoptată tacit din cauza neînțelegerilor dintre senatori.


“Există o preocupare europeană pentru păstrarea terenului în mâinile cetățenilor țării respective.

Mecanismele de păstrare trebuie să fie corelate cu aquisul comunitar. România când a devenit membră UE a deschis inclusiv piața terenurilor către cetățenii strpini. Nu poți veni cu o lege prin care să spui cetățeanul străin nu poate dobândi teren în România, pentru că în momentul acela intri în procedură de infringement și te plasezi în afara Europei.

În statele dezvoltate e foarte greu să accezi la teren pentru că este foarte scump, prin urmare nu au acces decât cei care sunt în zona respectivă și care se protejează.În țările mai puțin bogate s-au identificat metode de protecție, și anume: prima metodă de protecție este preemțiunea.


În România s-au căutat soluții în care s-au introdus niște bariere funcționale: era limitată suprafața vândută unei persoane fizice, se necesita o anumită experiență în domeniu, o serie de lucruri în acest sens”, a declarat Daniel Fenechiu, în emisiunea “Dosar de politician''

Legea a fost adoptată tacit pentru că au existat neînțelegeri între senatori. Acest lucru nu va mai fi posibil la Camera Deputaților:


“Presiunea pe această lege nu a pornit de la ideea de a vinde terenuri cetățenilor străini.

Urmare a unor legi succesive prin care s-au stabilit prevederi în șeătură cu circulația terenurilor s-a ajuns la o situație reglementată în care practic era imposibil să vinzi niște terenuri aflate în extravilan. S-a ajuns la o situație bizară în care este atât de greu să faci preemțiune încât ca să faci o vânzare de teren să aștepți un an sau doi”, informează b1.ro




Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri