Daniel Ghiță, propunere controversată: 'Toți demnitarii, cu premierul în frunte, să fie testați periodic și verificați dacă au consumat droguri sau alcool'

Autor: Ion Motea

Publicat: 31-08-2021 15:15

Actualizat: 31-08-2021 15:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Deputatul PSD Daniel Ghiță a lansat în spațiul public o propunere prin care solicită testarea tuturor demnitarilor statului pentru a vedea dacă au consumat droguri sau alcool: ”dacă vrem fără penali în funcții publice, cu atât mai mult trebuie să fim de acord, la nivelul clasei politice, că drogații și bețivanii nu au ce să caute în funcții publice!”.


Solicit testarea demnitarilor pentru a vedea dacă au consumat droguri sau alcool


În urma scandalului public legat de faptele de tinereţe ale premierului Florin Cîţu, am primit sute de solicitări de la cetăţenii români din circumscripţia mea electorală, dar şi din toată ţara şi din diaspora, prin care mi s-a cerut ca, în calitatea mea de parlamentar, să iau măsuri pentru a îndepărta de la pârghiile statului român demnitarii care se droghează sau umblă beţi.


De aceea propun public ca toţi demnitarii statului român, începând cu cei de la Palatul Victoria şi cu premierul în frunte, să fie testaţi periodic şi verificaţi dacă au consumat droguri sau alcool. Iar cei prinşi drogaţi sau beţi să fie demişi, desigur, şi să nu mai ocupe niciodată funcţii publice.


Responsabilitatea uriaşă care apasă pe umerii miniştrilor şi ai premierului este prea mare pentru ca România să îşi permită să fie condusă de persoane care se află sub influenţe bahice sau care au ingerat substanţe interzise. Dacă legea interzice conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, cum poate fi condusă o ţară în acest fel?

România trebuie să fie condusă de oameni lucizi şi în deplinătatea facultăţilor mintale şi psihice. Iar dacă vrem fără penali în funcţii publice, cu atât mai mult trebuie să fim de acord, la nivelul clasei politice, că drogaţii şi beţivanii nu au ce să caute în funcţii publice!”, , se arată în comunicatul transmis de deputatul Daniel Ghiță, informează agerpres.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri