Darius Vâlcov, replică dură pentru Klaus Iohannis:'Știm că îi ia foarte mult să citească'

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 20-12-2018 10:15

Actualizat: 19-12-2018 23:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 

Darius Vâlcov îi dă o replică dură președintelui, după ce acesta a  susținut că măsurile fiscale luate de Guvern arată că nu are bani să acopere măsurile sociale și că primul efect al "taxei pe lăcomie" va fi de fapt viața mai grea a românilor.


”Știm că îi ia foarte mult să citească, se pripește când face aceste afirmații. El a spus și la transferul contribuțiilor, că va fi un dezastru, că vor scădea salariile la milioane de oameni. În aceeași situație ne aflăm azi. Vedem un avocat al acestor mari corporații care vine și ne spune – înlăturați ordonanța. Mă întreb însă dacă a fost avocatul oamenilor atunci când Consiliul Concurenței a spus că mai multe bănci și companii s-au înțeles pentru a ține prețul sus la serviciile oamenilor. Atunci nu l-am văzut să comenteze.


Nu urmărim să luăm niciun ban de la bănci. Poate Crăciunul și Revelionul e un bun moment să se gândească și cum au vorbit între ele, să vedem cum scad cu 10-15% ratele românilor.


E exclus ca vreo bancă să plece din România! Ați văzut vreun câine să plece de la măcelărie?”, a spus Darius Vâlcov la Antena 3.

 

 

 

Vezi și:

Toți cei ce beneficiază de această pensie sunt vizați! Ce taxă se va plăti și pentru ce

EXCLUSIV Lovitura dură pe care Țiriac i-a aplicat-o lui Petre Roman! Vis spulberat pentru fostul premier

Cine e, de fapt, jandarmul care l-a legitimat pe Tudor Chirilă și care ‘duhnea a alcool’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri