A dat lovitura! Mișcarea neașteptată a unuia dintre cei mai mari producători români din acest sector

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-12-2017 22:47

Actualizat: 13-12-2017 22:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Unul dintre cei mai mari producători independenți din acest sector a dat lovitura. Acesta se așteaptă la încasări record, după ce a făcut o mișcare neașteptată, prin care și-a crescut afacerile.


Compania Albrau Prod, unul dintre cei mai mari producători independenţi de bere de pe plan local, exportă aproximativ 10% din producţia fabricii din Oneşti în ţări precum Grecia, Cipru, Italia, Spania, Oman, SUA, Chile, Israel, Moldova şi Bulgaria. Astfel, compania se așteaptă ca, în acest an, să aibă o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro.


„Pentru Albrau Prod, 2017 a fost un an bun, similar cu 2016. Cele mai importante trei realizări ale acestui an sunt punerea în funcţiune a unei noi linii de îmbuteliere doze, producerea sortimentului de bere Zimbru Premium îmbuteliat la doza de 0,33 litri, producerea berii cu 0% alcool, dar şi intrarea pe pieţe precum SUA, Chile, Oman“, a declarat Luminiţa Martin, director general al companiei, care aşteaptă în acest an o cifră de afaceri de 7,2 milioane de euro, similar cu nivelul de anul trecut. Compania are 91 de angajaţi şi are o fabrică în Oneşti (jud. Bacău), potivit
Ziarul Financiar.


Vezi și 
EXCLUSIV! Imagini în premieră cu tentativa de CRIMĂ de la Costin Georgian! Tânăra a scăpat ca prin urechile acului

Atenție! Ce TREBUIE să faceți dacă vreți să SCĂPAȚI cu viață în cazul în care ajungeți pe șinele de metrou

Raiffeisen anunță schimbări importante: Ce trebuie să știe clienții săi
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri