Date EXCLUSIVE de la Poliția de Frontieră! De la declanșarea invaziei lui Putin în Ucraina, peste 180.000 de minori ucraineni au intrat în România

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 29-03-2022 11:30

Actualizat: 29-03-2022 11:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

La solicitarea Bugetul.ro, Biroul de Presă al Poliției de Frontieră ne-a comunicat, luni, o serie de date privitoare la cetățenii ucraineni care au intrat în țara noastră, de la invazia Rusiei lui Vladimir Putin în Ucraina.


Până la 27 martie, ora 24:00, în România au intrat 562.942 de cetățeni ucraineni, dintre aceștia 67,6% fiind adulți, iar 32,4% minori, se precizează în răspunsul primit de Bugetul.ro de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.


Conform calculelor Bugetul.ro, asta înseamnă că 182.393 de cetățeni ucraineni nu împliniseră 18 ani la momentul în care au intrat pe teritoriul României.


Vezi și
Documente din ancheta internă: Acuzații de bullying în Poliția Română! ‘A primit de la colegii mei porecla Glovo’

Poliția de Frontieră, pentru Bugetul.ro: „67,6% de adulți și 32,4% minori”


De la declanşarea acestei crize, până la data de 27.03.2022, ora 24.00, la nivel national (prin toate punctele de frontieră cu statele vecine), au intrat în România, 562.942 cetăţeni ucraineni, dintre acestia 67,6% fiind adulti, iar 32,4% minori.

Informaţiile statistice, gestionate de instituţia noastră, privind tranzitarea frontierei de către cetăţenii ucraineni, sunt actualizate zilnic şi publicate pe site-ul instituţiei www.politiadefrontiera.ro.

Precizăm că formalităţile de control la trecerea frontierei se derulează în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu. În acest sens, toate persoanele care tranzitează frontiera fac obiectul unor verificări sistematice (verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante) în conformitate cu prevederile Regulamentului 2016399 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)a transmis, pentru Bugetul.ro, Poliția de Frontieră.

Trebuie făcută precizarea că între timp a apărut și raportarea pentru ziua de 28 martie. Conform datelor făcute publice de Poliția de Frontieră, de la izbucnirea războiului în Ucraina, pe teritoriul României au intrat 570.567 cetăţeni ucraineni.

„În data de 28.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 64.436 de persoane, dintre care 7.625 cetăţeni ucraineni (în scadere cu 1,9% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.063 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.868 cetăţeni ucraineni (scădere cu 18%). De la declanşarea acestei crize, până la data de 28.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 570.567 cetăţeni ucraineni”, a transmis Poliția de Frontieră.

Potrivit datelor oferite de Ministerul de Interne, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.320 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri