Începutul acestui an a fost prolific pentru David Popovici (20 de ani), care a făcut două achiziții importante. După ce și-a cumpărat mașina la care visa de mult timp, marele campion a decis că este timpul și pentru o casă. Astfel, el și-a achiziționat o vilă exclusivistă într-un cartier rezidențial situat în proximitatea Capitalei. La scurt timp au apărut însă voci care l-au criticat aspru pentru alegerile făcute. Ca un răspuns la polemicile apărute în ultimele zile, David Popovici a explicat de ce a ales, de fapt, să-și cumpere o casă în ciuda vârstei sale fragede.
La doar 20 de ani, David Popovici nu mai are nevoie de nicio prezentare, performanțele sale sportive propulsându-l deja în panoplia marilor campioni ai lumii. Cu toate că se bucură de multă popularitate în țara noastră, campionul a avut parte de mai multe critici în ultima perioadă, motivul fiind achizițiile făcute de acesta la începutul anului.
În urmă cu câteva săptămâni, David Popovici și-a cumpărat un autoturism Porsche în valoare de 120.000 de euro. Imediat au apărut multe voci care l-au criticat aspru pentru această achiziție, printre cei mai vehemenți fiind jurnalistul Cristian Tudor Popescu. La scurt timp, campionul a făcut o nouă achiziție importantă și costisitoare, și anume o casă în proiectul rezidențial Liziera de Lac. Devenit partener al dezvoltatorului Liebrech&wooD, campionul a devenit și ambasadorul acestui proiect.
Ce l-a determinat pe David Popovici să-și cumpere o casă la marginea Capitalei
Prețurile pentru vilele din acest complex rezidențial pornesc de la 146.000 de euro, putând ajunge până la 262.000 de euro. Și această achiziție a campionului nostru a stârnit rumoare în mediul online, mulți fiind surprinși de deciziile sale.
Recent, David Popovici a explicat de ce a ales să-și cumpere această casă. Mai exact, el a subliniat că fiind crescut la oraș, și-a dorit să poată petrece mai mult timp în natură, astfel că această alegere a fost extrem de inspirată.
„Am crescut toată viața mea la oraș, până și vizitele pe care le făceam rudelor din afara Bucureștiului erau foarte rare, am petrecut puțin timp în natură. De aceea, petrecând tot timpul în oraș, am dorit un loc aproape de natură, și tot căutând acest loc de ceva vreme, am dat la moment dat peste acest complex, am ajuns aici întâmplător, din recomandări, iar când am ajuns aici mi-am dat seama ca asta căutam, un loc liniștit și suficient de aproape de oraș, să nu pierzi vremea pe drum, dar să fie suficient de îndepărtat să ai aerul parte de curat. Ce diferă față de alte locuri unde doream să îmi iau un loc al meu este că i-am întâlnit pe vecini, plimbându-se pe lângă lac, cu bicicleta, iar mie mi-a lipsit asta crescând.
Faptul ca am un bazin semi-olimpic la doi pași, faptul că am o sala cu echipamente nu foarte diferite de cele pe care le folosesc eu pentru pregătirea pe uscat, comunitatea, locația m-au determinat să investesc în Liziera de Lac”, a declarat David Popovici la evenimentul care a anunțat parteneriatul cu dezvoltatorul imobiliar Liebrecht&wooD.



















