Se întâmplă în România! Ar părea o poveste desprinsă din filme sau cărți, dar totul este real și se întâmplă sub ochii autorităților statului. Un bărbat a fost vândut de o grupare interlopă și a ajuns să fie transformat în sclav la o fermă, unde era ținut în lanțuri și înfometat.
Situație halucinantă, demnă de filmele cu mafioți. Protagonistul principal este Alexandru Iordan, un periculos interlop din Chiajna, implicat în numeroase scandaluri violente. Acesta este acuzat că ar fi sechestrat un cioban pe care, timp de trei săpâmâni, l-ar fi obligat să muncească pentru el, iar pe timpul nopții, ca să nu fugă, l-ar fi încuiat într-un beci unde l-ar fi ținut legat cu lanț, potrivit Gandul.ro.
Vasile Tiu este un om simplu, un cioban harnic, așa cum greu mai găsești în zilele noastre. Bărbatul muncea în localitatea Poiana, din Dâmbovița, la ferma de oi a lui Gheorghe Ilie, zis Gigi Geamănu, fratele cel mare al temuților Sandu, Marin și Petre. Pentru că nu avea unde să locuiască, Gigi îl luase în spațiu la el acasă, mai ales că era mulțumit de Vasile, care ajunsese omul său de bază.
Cu patru luni în urmă, o ofertă ce părea de nerefuzat avea să schimbe cu totul viața ciobanului Vasile. Acesta a fost contactat pe ascuns de un alt cioban, Florică din localitatea Florești, care i-a spus că un om de afaceri cu o fermă de cai ar dori să-l angajeze și să-i ofere, pe lângă cazare, un salariu bun și carte de muncă. Sedus de ofertă, cea mai bună din viața lui de până atunci, Vasile a fost de acord.
Ce nu știa bărbatul era că afaceristul care se oferea să-l angajeze era Alexandru Iordan, unul dintre cei mai violenți interlopi din Chiajna.
Vasile, vândut lui Iordan pentru 4.000 de lei, în două rate
În continuare, bărbatul povestește că ar fi fost amenințat cu moartea de Alexandru Iordan, scopul principal al interlopului fiind distrugerea lui Gigi Geamănu.
„Mi-a zis că intră peste mine, că aduce scara și că mă omoară de tot. Și că apoi mă dă la câini sau că mă aruncă în pădure la Gigi Geamănu, să cadă beleaua pe el. Am fost vândut la el cu 40 de milioane de Florică Ciobanu. A luat banii de la Alex Iordan, 20 de milioane și mai rămăsese să-i dea încă 20. Practic, m-a vândut”, a concluzionat bărbatul.
Fără buletin și certificatul de naștere, care ar fi rămas la Alexandru Iordan, Vasile și-a amintit ce viață duceau interlopii la fermă, unde orgiile și consumul de droguri erau ceva obișnuit pentru ei.
„Mă drăcuia, mă înjura, mă bătea… Îmi spunea, băi sclavule. Ei se drogau, până să mă arunce în buncăr erau cu pachetele de droguri, beau numai whisky, coniac și se luau la ceartă. Aduceau c**e, câte patru, cinci. Le băteau, le chinuiau. Erau câte doi pe una. Se injectau în mâini, se drogau cu seringa”, a mai afirmat Vasile Tiu.
Bătut zilnic, bărbatul transformat în sclav părea să nu aibă șanse de scăpare.
„Nu era zi să nu mă înjure, să nu mă bată. Dacă voiam să ies afară pe poartă nu aveam cum, că era lacăt. Avea opt camere de luat vederi și mă vedea pe telefon ce făceam. Mă vedea și când mă duceam la toaletă”, și-a mai amintit ciobanul.
Cum a reușit Vasile să scape din iadul lui Iordan
Într-un final, Vasile Tiu a reușit să scape de la fermă, profitând de faptul că Alexandru Iordan și prietenii lui erau în plin chef.
„Am ieșit pe geam, ei erau afară beau și chefuiau cu niște fete. Nu aveam cum să ies pe ușă pentru că apăream în fața lor. Am sărit apoi gardul și am plecat pe câmp, prin porumb, să nu mă prindă. M-au căutat cu mașina noaptea, au zis că am plecat pe drum. Am găsit niște cartofi cruzi și i-am mâncat, direct din pământ. Am ajuns la o stână, am întrebat lumea cum ajung la ferma lui Gigi Geamănu și, într-un final, am reușit”, ne-a mai spus bărbatul.
„Procurorii mi-au spus că ar fi bine să mă împac cu ei”
Gigi Geamănu a fost șocat când s-a trezit cu Vasile Tiu la poarta lui. Ciobanul i-a povestit ce a pățit, iar Poliția a fost sesizată. Totuși, spune Ciobanu, la audierile care au avut lor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, ar fi avut loc un episod cel puțin ciudat.
„M-au chemat la parchet, am fost de trei ori audiat, acum să vedem ce decide legea. Procurorii mi-au spus că ar fi bine să mă împac cu ei, să-mi dea o sumă de bani, să-mi fac o casă și să-mi iau o mașină că un rău se face repede, dar un bine foarte greu. Le-am zis că nu-i iert. Vreau să-i bag în pușcărie”, a mai transmis bărbatul. Citește mai multe pe Gandul.ro.


















