Luni, Paul Stănescu a demisionat din funcțiile pe care le ocupa în Guvernul Dăncilă, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Astfel, el i-a lăsat cale liberă Liei Olguța Vasilescu, propunerea PSD pentru ocuparea acestor funcții, care mai are nevoie acum doar de acceptul președintelui Klaus Iohannis.
„Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil şi implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistenţele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcţie, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în aşa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproşeze!”, a transmis Paul Stănescu, printre altele, în cadrul unui comunicat.
Vezi și Atomica a fost detonată în spațiul public! Visul pe care Klaus Iohannis i l-a spulberat Olguței Vasilescu
Demisia lui Paul Stănescu a picat ca un trăsnet, mai ales că, în aceeași zi, premierul Viorica Dăncilă anunțase că liderul PSD nu vrea să părăsească funcțiile pe care le ocupă.
Totuși, conform surselor Bugetul.ro, Paul Stănescu avea de gând să renunțe la fotoliul din Guvern încă de săptămâna trecută, după ce Lia Olguța Vasilescu a fost propusă în locul său. Motivul? Pe cei doi îi leagă o strânsă prietenie.
Un prim semnal a fost dat de liderul PSD Olt prin absența de la ședința pe care Guvernul avut-o vineri, 23 noiembrie. Ulterior, luni, 26 noiembrie, Stănescu a demisionat.
De altfel, în luna septembrie, când Paul Stănescu semna celebra scrisoare prin care, alături de Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu, îi solicita lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate, Olguța Vasilescu își arăta solidaritatea față de acesta, zicând că nu se vede votând vreodată împotriva sa, deoarece îi este amic.
„Eu nu mă văd votând vreodată împotriva lui Paul Stănescu, de exemplu, care-mi este amic, pot să spun acest lucru, este unul din liderii importanţi ai partidului şi, sigur că, dacă are nemulţumiri, toate astea trebuie discutate în interiorul partidului, în niciun caz prin scrisori de presă”, afirma, la vremea respectivă, fosta șefă a Muncii.
Vezi și ANAF face anunțul! Toți românii sunt vizați! Ce se va întâmpla din 2019
Se aplică de azi! Veștim importante pentru acești români! Cine se poate pensiona mai devreme
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
De ce a demisionat, de fapt, Paul Stănescu? Ce rol are Olguța Vasilescu - Adevăratul motiv (surse)
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



