Luni dimineață, Sindicatul Salariaților Carrefour România, Sindicatul Market, Sindicatul Național Artima, Sindicatul Național Supeco, alături de Federația Sindicatelor din Comerț, au organizat o acțiune de pichetare a sediului central al Carrefour din București.
(NU RATA: Job-ul de 4000 de euro pe lună și apartament în care să locuiești. Spaniolii oferă bani serioși în aceasta zonă a țării)
Protest al angajaților Carrefour
Angajații din toate magazinele Carrefour au susținut protestul și au purtat bandane de culoare albă, fără a opri însă lucrul. Principalele solicitări ale angajaților sunt acordarea tichetelor de masă la valoarea maximă deductibilă şi a primei de transport pentru angajați.
Potrivit lui Vasile Leescu, președintele Sindicatul Salariaților Carrefour România, după schimbările legislative ce au dus la impozitarea cu 10% a tichetelor de masă, începând cu 1 ianuarie 2024, o parte dintre angajații Carrefour au ajuns să câștige sub 2.079 de lei net, cât este acum valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În aceste condiții, angajații solicită majorarea tichetului de masă pe care-l primesc pentru fiecare zi de lucru, de la 35 de lei la 40 de lei cât este valoarea maximă deductibilă. În plus, aceștia solicită și acordarea unei prime transport de 100 de lei.
„Am adus 200 de membri de sindicat în fața sediului central Carrefour. Am purtat negocieri cu managementul companiei până vineri după-amiză pentru că nu ne-am dorit să ajungem la protest, dar din păcate nu am ajuns la o înțelegere. Așteptăm astăzi, după protest, o nouă întâlnire cu conducerea după care vom lua o decizie”, a declarat Vasile Leescu, președintele Sindicatul Salariaților Carrefour România.
Susținere din partea CNS Cartel Alfa
CNS Cartel Alfa a transmis un comunicat de susținere față de protestul angajaților din magazinele Carrefour, în care se subliniază faptul că rezultatele financiare excelente ale grupului francez în România se datorează în mare parte angajaților.
Compania franceză Carrefour SA are rezultate financiare foarte bune în România, cu o creştere anuală de 7% a cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei. Aceste rezultate se datorează în mare măsură efortului miilor de angajaţi care asigură aprovizionarea, aranjarea corectă a mărfurilor şi funcţionarea zilnică a magazinelor. Aceşti angajaţi sunt plătiţi în general la nivelul salariului minim sau în proximitatea acestuia. CNS Cartel Alfa este alături de membrii săi şi le susţine revendicările. Contribuţia angajaţilor la prosperitatea companiei trebuie recunoscută în mod corect, prin condiţii de muncă şi venituri decente!", se arată în comunicatul emis de CNS Cartel Alfa.
(VEZI ȘI: Lista magazinelor închise definitiv de Carrefour România. După preluarea Cora, francezii au decis să renunțe la mai multe unități „Urban”)















