Data de 1 iulie 2025 este văzută de unii drept o "Apocalipsă economică". Şi, dacă ar fi să exagerăm, poate că acei oameni au dreptate. Pe lângă eliminarea plafonării la energie electrică, ceea ce va dubla cel puţin facturile românilor, ne așteaptă scumpiri şi la rafturile supermarketurilor.
Peste o lună, plafonarea adaosului comercial la produsele de bază va expira şi ea.
Scumpiri în lanţ în magazine
De la 1 iulie 2025 va expira plafonarea adaosului comercial la cele 17 alimente de bază, printre care se regăsește pâinea, carnea, laptele, dar și fructele sau legumele.
Până acum, măsura implementată în ultimii 2 ani, a adus scăderi de prețuri de până la 33% la unele alimente de bază.
„Ridicarea prețurilor la energie se aplică în lanț: producător, distribuitor și așa mai departe. Costurile vor crește mult și le vom vedea în prețuri. Per total, ne așteptăm la o creștere de minimum 5%, cauzată doar de OUG 77 – plafonarea. Dacă se ridică și plafonarea la energie, prețurile vor crește cu minimum 10–15%”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședinte ANMC, potrivit Antena 3.
Mâncarea se scumpeşte cu 10%
Specialiștii se așteaptă ca, în general, produsele de bază din supermarketuri să se scumpească cu 10%. Fenomenul este direct legat de eliminarea plafonării la energie electrică, întrucât asta va produce efecte asupra lanțului de producție și distribuție și va duce la o majorare a prețurilor. Măsura se va reflecta în cazul costurilor finale ale serviciilor și produselor.
Şi BNR a atras atenția privind impactul asupra prețurilor în contextul eliminării măsurilor de plafonare. Prognoza de inflație a fost revizuită pentru finalul anului 2025, de la 3,8% la 4,6%.
Pensiile şi salariile au rămas în urmă
În tot acest tăvălug al scumpirilor, pensiile şi salariile românilor au rămas în urmă.
„Din păcate, pentru majoritatea românilor va fi o înghețare a veniturilor. Probabil salariile din sectorul bugetar nu vor mai crește, iar în mediul privat, din perspectivă macroeconomică, multe companii nu își vor mai permite să majoreze salariile”, a afirmat Adrian Negrescu.
ANPC a găsit diferenţe de preţ raft - case de marcat
ANPC anunţă că a dat amenzi în valoare totală de 128.000 lei unor magazine din marile lanţuri de retail şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate.
"În data 29 mai 2025, comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sector 6, sub coordonarea domnului preşedinte Cristian-Victor Popescu Piedone, au desfăşurat un control operativ la Metro Cash & Carry România SRL (Metro Militari), având drept obiect corectitudinea preţurilor de la raft cu cele marcate pe bonul fiscal.
Astfel, la data şi ora controlului au fost identificate următoarele deficienţe: au fost verificate corectitudinea afişării preţurilor la raft faţă de de preţurile la casa de marcat, s-au găsit diferenţe de preţ cuprinse între 1,01- 3,06 lei la patru produse de carne şi trei produse la raionul detergenţi (Pampers)", precizează instituția ANPC.



















