De ce România se împrumută prost, iar polonezii inteligent. Două țări, două viziuni total opuse asupra datoriilor. Aceasta este concluzia amară a analiștilor financiari care au pus față în față „motorul” economiei poloneze cu cel românesc. Deși la prima vedere ambele state se împrumută masiv, direcția banilor arată de ce Varșovia se pregătește de viitor, în timp ce Bucureștiul se luptă doar să supraviețuiască prezentului.
Diferența dintre un "deficit bun" și unul "toxic" nu a fost niciodată mai clară. Într-o radiografie a momentului economic făcută pentru Ziarul Financiar, Ionuț Simion (PwC România) demontează mitul că toate datoriile sunt la fel. Expertul subliniază că vecinii noștri regionali, polonezii, folosesc banii împrumutați exclusiv ca pârghie de dezvoltare: investesc sume colosale în infrastructură și apărare, active care produc valoare în timp.
Te-ar putea interesa și: Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică
România se împrumută prost
În contrapartidă, România se află într-o situație critică din cauza unor "dezechilibre structurale" ignorate ani la rând. Banii publici se scurg în cheltuieli rigide – salarii, pensii și funcționarea aparatului de stat – fără a genera creștere economică reală. Practic, am intrat în recesiune tehnică pentru că am finanțat consumul pe datorie, iar acum robinetul s-a închis. Avertismentul consultanților este sumbru: fără o schimbare radicală a modului în care cheltuim banul public, nota de plată din 2026 va fi suportată integral de mediul privat.
Paradoxul colectării: Taxe mari, visterie goală
Dincolo de cheltuieli, o mare parte din vină o poartă și „găurile negre” din colectare. Analiza scoate la iveală un fapt dureros: deși taxele au crescut, banii care ajung efectiv la buget sunt insuficienți raportat la nevoi. România rămâne codașa Europei la încasarea veniturilor fiscale, iar digitalizarea ANAF avansează într-un ritm mult prea lent. În acest timp, Polonia a reușit să își securizeze veniturile printr-o administrare fiscală riguroasă, permițându-și astfel să direcționeze resurse către șantiere, nu către acoperirea pierderilor operaționale.
Așa aflăm de ce România se împrumută prost, iar polonezii inteligent. Când un stat se împrumută preponderent pentru a plăti facturi curente și salarii, riscul de țară crește, iar finanțarea devine tot mai scumpă. Mediul de afaceri românesc este astfel prins într-o dublă capcană: pe de o parte, statul nu oferă infrastructura necesară dezvoltării, iar pe de altă parte, amenințarea unor noi modificări fiscale intempestive blochează orice plan de extindere. Fără o reformă administrativă reală care să taie risipa și să crească gradul de colectare, recesiunea riscă să se transforme dintr-o etapă tehnică temporară într-o criză de sistem prelungită.
